Imopedia.ro şi Asociaţia Profesională a Agenţilor Imobiliari din România (APAIR) au organizat, în 2022, ceea ce va deveni evenimentul de referinţă din industria imobiliară: The Art of Real Estate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conferinţa organizată cu sprijinul MLS.ro şi Unicredit s-a bucurat de prezenţa şi susţinerea conducerii National Association of Realtors (NAR), organizaţia care a reuşit să structureze şi să reglementeze industria imobiliară. În aceste condiţii, este de înţeles de ce The Art of Real Estate a fost un „must” pentru numele importante ale imobiliarelor din toată lumea. Vorbim despre peste 450 de specialişti, traineri, agenţi, care au venit, literalmente, din toate colţurile lumii pentru a fi parte a acestei experienţe.

Pentru că The Art of Real Estate nu este un curs. The Art of Real Estate nu este un spectacol. Nici măcar o demonstraţie profesională. The Art of Real Estate nu este un team building la nivel internaţional. The Art of Real Estate include toate cele de mai sus, plus multe altele.

The Art of Real Estate este o experienţă. The real feel. O incursiune de o zi în lumea profesioniştilor din imobiliare. Cu de toate: de la cafeaua de dimineaţă, la verificarea proprietăţilor nou apărute în MLS, la discuţii cu clienţii şi colegii, până la cursuri de perfecţionare şi momente de relaxare ale agenţilor imobiliari care îşi fac treaba ca la carte. What you see is what you get.

The Art of Real Estate a fost un eveniment maraton, pe parcursul căruia au urcat pe scenă  19 speakeri de renume – agenţi imobiliari, dezvoltatori, specialişti din industrii conexe şi reprezentanţi ai presei.

Dan Negulescu - Ambasador NAR pentru Europa de Est, Toma Filipovici – Preşedinte APAIR 2021, Răzvan Muntean - CEO IMOPEDIA.ro şi Kenny Parcell – Preşedinte ales NAR 2022 au „spart gheaţa” şi au dat tonul evenimentului care a durat nu mai puţin de 9 ore.

Pe scenă au urcat, pe rând, speakeri care i-au ţinut pe participanţi cu sufletul la gură, dar le-au şi descreţit frunţile. 

Smaranda Heroiu, Director Executiv Upgrade 100, cel mai mare festival regional de digital & tehnologie, a oferit o perspectivă interesantă şi inedita asupra tendinţelor şi inovării. Smaranda vorbeşte despre dezvoltarea fără precedent a umanităţii în viitorul apropiat şi despre cum organizaţiile vor deveni mai agile în procesul lor de transformare exponenţială.

Teodora Meţiu, Trainer Public Speaking, a făcut o incursiune originală în arta comunicării eficiente. 

Cristian China-Birta, antreprenor, trainer, speaker şi blogger Kooperativa 2.0, a.k.a. „Chinezu”, a explicat ce se ascunde în spatele sintagmei „Social media nu vinde”.

Cristian Oneţiu, Investor & chairman of the Board of Unicorp Ventures, a adus propria perspectivă despre cum să acţionezi într-o piaţă în schimbare prezentând câteva implementări pe cât de futuriste, pe atât de realiste.

The Art of Real Estate a inclus şi o ediţie specială a emisiunii ZAI la o Cafea realizată de Răzvan Muntean - CEO IMOPEDIA.ro, care l-a avut ca invitat, în premieră, pe Dan Bucşa, economistul-şef pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul UniCredit Bank Londra, într-un dialog cu cărţile pe masă despre piaţa imobiliară văzută din perspective macroeconomice.

Super Zola Szerencses – 2021 ORRA - Educator of the year, Lisa Hill – President Elect ORRA - Orlando Regional REALTOR® Association şi Cliff Long – CEO Orlando Regional REALTOR® Association au transmis perspectiva lor asupra pieţei şi a soluţiilor care asigură succesul în industria imobiliară.

The Art of Real Estate a fost şi momentul lansării noii aplicaţii Imopedia.ro, care integrează soluţii PropTech inovatoare şi elemente de AI. Fără doar şi poate, vorbim despre aplicaţia care va revoluţiona modul în care profesioniştii din imobiliare se vor conecta, pe viitor, cu clienţii lor, indiferent că sunt vânzători, cumpărători sau chiriaşi. Această aplicaţie oferă beneficii relevante pentru toţi cei implicaţi în procesul de tranzacţionare, prin crearea unui mediu de lucru organizat şi asigurarea unei comunicări fluente şi centralizate.

Pentru cei mai mulţi dintre participanţi, The Art of Real Estate a fost confirmarea faptului că au făcut „the right choice”. A fost mândria de a face parte din această lume, în care profesia a fost ridicată la rang de artă. Pentru alţii a fost declicul de care aveau nevoie pentru a-şi face curaj şi a porni pe un drum nou: cel al reprezentării exclusive. Pentru unii poate că nu a fost suficient. Însă, fără doar şi poate, această ultimă categorie va reveni negreşit la The Art of Real Estate 2023. Pentru că e prea frumos ca să fie adevărat. Dar dacă e?

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.