Am iniţiat şi înregistrat o propunere legislativă privind adoptarea unor măsuri cu caracter temporar în vederea asigurării stabilităţii preţului final al unor categorii de carburanţi, spre a fi supusă dezbaterii şi aprobării Parlamentului. Propunerea legislativă va fi aplicată pe o perioadă de 12 luni, de la data intrării în vigoare a legii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această propunere legislativă este necesară pentru că, începând cu al doilea semestru al anului 2021, preţul tuturor produselor energetice din România au generat o presiune inflaţionistă uriaşă, România înregistrând cea mai mare creştere a indicelui preţurilor de consum din ultimii 15 ani. Mai mult decât atât, la începutul anului 2022, preţul tuturor produselor energetice a continuat să crească, fiind aşteptat un puseu inflaţionist de peste 10%, iar pe produsele de bază creşterea preţurilor să fie chiar mai mare. Concomitent cu evoluţia negativă a preţurilor la energia electrică şi gaze naturale s-a înregistrat o creştere accelerată a preţurilor carburanţilor, de la sub 5 lei în 2021 pentru benzină fără plumb şi motorină, la circa 7 lei în prezent (cu acelaşi nivel al accizelor şi TVA ca în anul 2020).

Preţul carburanţilor este determinant în formarea costurilor pentru majoritatea produselor şi serviciilor din coşul de bază al cetăţenilor, motiv pentru care, creşterea preţului final la carburanţi cu aproape 50% în numai un an, se va transfera în preţul final plătit de cetăţeni pentru toate bunurile de consum.

Dacă nu se va interveni legislativ asupra preţurilor carburanţilor se va ajunge la:

- Creşterea cu cel puţin 20% a preţurilor de consum pentru toate bunurile şi serviciile produse în România;

- Creşterea cheltuielilor publice pentru servicii publice esenţiale de transport (transport public local, judeţean, servicii de ambulanţă; autospeciale MAI etc, alte cheltuieli ale instituţiilor publice ale căror costuri de carburanţi cresc cu cca. 50%);

- Pierderi uriaşe de competitivitate ale produselor româneşti;

- Riscuri uriaşe privind intrarea în insolvenţă sau faliment a zeci de mii de operatori economici români;

- Creşterea operaţiunilor ilegale cu produse accizabile, inclusiv cu cele două sortimente de carburanţi;

- Restrângeri severe ale consumului şi ale producţiei, cu impact uriaş asupra bugetului general consolidat (a se vedea experienţele anterioare cu privire la evoluţia carburanţilor, când volumul consumului a scăzut direct proporţional cu preţul final al carburanţilor, iar veniturile bugetare au fost mai mici).

Pentru a răspunde rapid acestei evoluţii nefavorabile înregistrate în piaţa carburanţilor, unde se manifestă şi suspiciuni de practici concurenţiale neloiale, în scopul împiedicării unor fenomene economice negative care s-ar produce la nivel naţional şi ar periclita şi mai mult puterea de cumpărare a populaţiei şi stabilitatea financiară, propunem ca măsură temporară, timp de 12 luni, următoarele măsuri:

  • O reducere cu 50% a accizei pentru benzina fără plumb şi motorină din valoarea prevăzută pentru anul 2022;
  • O reducere a cotei TVA pentru benzina fără plumb şi motorină de la 19% (cât este în prezent) la 5%.

Propunerea de modificare a accizei şi a cotei de TVA pe o perioadă de 12 luni pentru livrarea de carburanţi – benzină fără plumb şi motorină -  are rolul de a preveni o explozie a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, preţul carburanţilor influenţând preţul tuturor celorlalte produse şi servicii din piaţă.

În ceea ce priveşte impactul bugetar al acestor măsuri, trebuie precizat că el este mult mai mic decât impactul bugetar al non-implementării acestor măsuri şi producerii tuturor riscurilor enunţate mai sus, care vor însemna pierderi de zeci de miliarde de lei la nivelul tuturor componentelor bugetului general consolidat, nu doar la nivelul veniturilor din accize şi TVA.

Mai mult decât atât, eventualul impact bugetar rezultat pe termen foarte scurt se poate acoperi din surplusul de impozit pe profit înregistrat de operatorii economici (producători, distribuitori, furnizori) de gaze naturale şi energie electrică, care, din cauza dinamicii accelerate a preţurilor la cele două produse, înregistrează profituri istorice, cu mult peste anticipările luate în calcul la proiectarea veniturilor care au stat la baza adoptării Legii bugetului de stat pentru anul 2022.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.