Sportul este unul dintre cei mai buni ambasadori pe care o ţară îi poate avea. Sportivii români, prin performanţele obţinute în competiţiile internaţionale, au făcut ca steagul nostru tricolor să fluture în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.
Rezultatul, însă, este doar un vârf de iceberg. În spatele oricărui sportiv cu performanţe există ani de zile de muncă continuă, sacrificii personale şi sacrificii făcute de familiile din care provin.
Cu foarte mici excepţii, normalitatea în care trăiesc copii şi juniorii noştri sportivi este una tristă. Stau şi mă întreb, oare câţi copii talentaţi ar fi putut obţine performanţe deosebite pentru ei şi pentru România, însă n-au avut norocul să se nască în familii suficient de potente financiar? Oare câţi părinţi sunt forţaţi să-şi rupă literlamente pâinea de la gură pentru a se asigura că cel mic va mânca o masă în plus sau oare câţi umblă pe la bănci şi IFN-uri pentru a putea plăti şi luna aceasta antrenorii, echipamentele sau deplasările la competiţii?
Am aflat săptămâna trecută că un fost ministru al Apărării a depus o iniţiativă legislativă care ar oferi posibilitatea clubului de fotbal finanţat de Armată, CSA Steaua, să promoveze în prima divizie a fotbalului românesc. Oare românii ştiu câte milioane de euro din bugetul apărării naţionale se duc pe finanţarea sportului din cadrul Armatei Române? Oare românii ştiu câte mii de euro, din bani publici, câştigă un sportiv la un club al statului român?
Nu vreau să mai vorbesc de inadecvarea dislocării fondurilor din bugetul Armatei când noi avem un război la câteva sute de kilometri de graniţă. Vreau doar să întreb dacă este normal să finanţăm din bani publici un proiect născut doar din orgolii, când avem atâţia copii şi tineri valoroşi.
Implicaţiile sunt complexe, dar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este simplă: „Ce ne dorim?”. Ne dorim ca din banii publici să asigurăm baza materială necesară dezvoltării sportului la nivel de copii şi juniori sau ne dorim să finanţăm salarii de mii, chiar zeci de mii de euro, pentru un segment unde mediul privat ar trebui să-şi spună cuvântul, nu statul, şi, aş adăuga, nici U.A.T.-urile.
Personal, ca liberal, mi-aş dori să reducem cât de mult posibil povara de pe familiile copiilor dornici să practice un sport. Mi-aş dori să ştiu că niciun părinte nu va mai umbla disperat după bani pentru a-şi trimite copilul la o competiţie. Mi-aş dori ca goana după trofee şi calificări în marile competiţii europene sau internaţionale, la nivel de seniori, să fie apanajul investitorilor privaţi, iar autorităţile să se ocupe de adevăratele lor responsabilităţi faţă de cetăţeni. Dar poate eu greşesc, poate viziunea mea nu este cea corectă. Însă de un lucru sunt sigur: avem nevoie de o discuţie despre ceea ce ne dorim noi ca ţară să se întâmple cu finanţarea sportului. Iar această discuţie va trebui să aibă loc cât mai repede cu putinţă.
Gabriel-Ioan Avrămescu
Deputat PNL de Buzău
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.
