Se împlinesc astăzi 33 de ani din ziua de 24 noiembrie 1989, când Nicolae Ceauşescu era reales în funcţia de secretar general, la al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Era ultima realegere a dictatorului, la ultimul congres megalomanic organizat de comunişti, înainte de izbucnirea Revoluţiei din 1989. Manifestarea de atunci a durat cinci zile, Nicolae Ceauşescu prezentându-şi raportul politic în faţa unei audienţe impresionante, de peste 3.300 de delegaţi. 

Cuvântarea liderului comunist a avut şi un titlu somptuos, denumit „Raportul cu privire la stadiul actual al societăţii socialiste româneşti, la activitatea Comitetului Central în perioada dintre Congresul al XIII-lea şi al XIV-lea, la realizarea programului-directivă de dezvoltare economico-socială în cincinalul al IX-lea şi în perspectiva până în anii 2000-2010, în vederea îndeplinirii neabătute a programului de făurire a societăţii multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, noiembrie 1989”…

Pe atunci, conducătorul şi „cel mai iubit fiu al poporului român” nu se gândea, probabil, că aplauzele, uralele şi ovaţiile miilor de comunişti adunaţi în Sala Palatului vor fi ultimele primite în această înaltă demnitate. Nu se gândea nici că, peste doar o lună, va avea loc sfârşitul unei epoci negre din istoria României.

Nu cred că i-ar fi trecut prin minte că impresionantul Raport de la Congresul XIV, citit de el timp de şase ore aproape neîntrerupte, va fi rupt în bucăţi şi aruncat în foc de protestatarii din decembrie! Discursul, în care erau prezentate „realizărili” din cincinalul încheiat şi planul pe următorii cinci ani, a fost întrerupt de ovaţii şi aplauze, care au durat alte 100 de minute! 

Românii aveau însă să se deştepte, precum spune noul imn naţional, până la urmă, în ciuda statisticilor umilitoare pe care Ceauşescu, ca un veritabil făuritor de istorie şi viitor, le-a prezentat atunci:  „Consumul alimentar a crescut de la 1800 de calorii zilnic pe locuitor în 1950, la circa 3.300 de calorii în prezent, România înscriindu-se între ţările cu un bun consum, din punct de vedere al necesităţilor”…

Exponentul alfa al regimului totalitar îşi mai propunea, pentru a transforma România din săracă în prosperă, ca în perioada 1991-1995 „Producţia-marfă industrială să crească cu 30-50%, dar este necesar să avem în vedere că, în cadrul dezbaterilor în partid şi cu întregul popor, s-a subliniat că este necesar să considerăm acest spor ca minim şi trebuie să acţionăm pentru o creştere mai accentuată”. Cele 24 de capitole ale raportului mai conţineau o serie de alte teorii de continuitate ale regimului, precum „edificarea cu succes a noii orânduiri socialiste” şi „marile realizări” de după Congresul al IX-lea, când Ceauşescu a fost ales pentru prima dată secretar general, precum şi planurile cincinale în perspectiva anilor 2000-2010.

În acest timp, românii mai dezgheţaţi aflau de la posturile occidentale de radio despre răsturnarea regimurilor comuniste din statele Pactului de la Varşovia, ţările est şi central-europene tânjind după  viaţa liberă. Dărâmarea Zidului Berlinului, mişcarea de protest din Piaţa Tien-an-men din Beijing, schimbările de putere din Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, politica permisivă a conducătorului rus Mihail Gorbaciov, toate acestea prevesteau iminenta cădere a comunismului lui Ceauşescu. 

De la televiziunile din vecini, de la sârbi, unguri, ruşi şi bulgari, precum şi de la Radio Europa Liberă, românii erau la curent cu transformările radicale din jurul nostru. Sărăcia era tot mai apăsătoare, presiunea securităţii tot mai accentuată, iar regimul de austeritate impus populaţiei, pentru ca ţara să-şi lichideze datoriile externe, erau în antiteză flagrantă cu proiectele de construcţii faraonice ce urmau să împânzească ţara. Socialismul „idilic” avea să cadă definitiv în decembrie 1989, când revoluţia românilor din stradă ne-a deschis calea spre libertate, democraţie şi progres.

La 33 de ani de la realegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al PCR şi în apropierea comemorării Revoluţiei din decembrie 1989, cred că societatea românească are nevoie de coeziune, unitate şi toleranţă.

Consider că astăzi, pentru români, este fundamental să schimbăm tot ceea ce putem schimba în bine, în jurul nostru, de la atitudine la spiritul civic, de la comportament la responsabilitate, de la mentalitate la competenţă.

Deputat PNL Teleorman,

Maria STOIAN

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.