DN AGRAR Group SA (BVB: DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producţie de lapte de vacă şi producţie vegetală, încheie prima jumătate a anului 2022 cu o cifră de afaceri totală de 62,4 milioane de lei, o creştere de 241% faţă de primul semestru din 2021, susţinută în principal de achiziţia celor două ferme agrozootehnice Lacto Agrar şi DN Agrar Apold.
Din punct de vedere operaţional, pentru primele 6 luni ale acestui an, cantitatea de lapte livrată a crescut cu peste 1,7 milioane de litri de lapte, reprezentând o creştere de 8% faţă de anul 2021, cu perspective de creştere. În ceea ce priveşte cultivarea cerealelor, Grupul a cultivat o suprafaţă cu 3.000 hectare mai mare faţă de perioada similară din 2021, în principal porumb, triticale, lucernă.
Jan Gijsbertus De Boer, Preşedinte al Consiliului de Administraţie DN AGRAR GROUP SA:
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
„În primul semestru din 2022 ne-am consolidat poziţia de lider de piaţă în producţia de lapte de vacă cu operaţiuni integrate, cu peste 10.000 de capete de vaci de lapte şi tineret bovin şi o suprafaţă operată de aproape 7.000 de ha de teren. Planul de investiţii asumat a fost continuat, în timp ce rezultatele în creştere din acest semestru ne dau încredere că vom atinge obiectivele financiare stabilite pentru acest an. În ciuda contextului, am reuşit să controlăm impactul creşterii costurilor mari din prima jumătate a anului, într-un mod rezonabil, având în vedere avantajul adus de faptul că noi producem o mare parte din hrana pe care o folosim pentru vaci.”
Planurile companiei sunt ambiţioase, cu proiecte de modernizare, susţinute de un model de afaceri integrat, parte a economiei circulare. Pe termen lung, Grupul DN AGRAR îşi propune să facă trecerea pe piaţa reglementată, permiţând investitorilor să obţină expunerea la agricultură într-un mod profesionist şi durabil.
Investiţiile realizate au obiectivul de a creşte capacitatea de producţie de lapte, precum şi suprafaţa de teren cultivată. În luna aprilie 2022, DN AGRAR Group SA a încheiat cu succes preluarea fermei Apold, obiectivul principal fiind creşterea capacităţii de producţie de lapte a fermei cu 50% până la finele anului în curs. Proiectul de investiţii a inclus construirea unei săli de muls suplimentare, adăposturi pentru animale, creşterea efectivului de animale, precum şi o hală suplimentară de stocare a furajelor, toate acestea fiind deja finalizate în prima jumătate a anului în curs. Cumpărarea fermei Apold, care deţine 2.995 de hectare, din care 398 de hectare în proprietate, a contribuit, de asemenea, la creşterea suprafeţei lucrate.
În prima jumătate a anului 2022, Grupul a achiziţionat mai multe tipuri de utilaje în valoare de 1,2 milioane de euro, pentru a face faţă noilor provocări privind preţurile mari la îngrăşămintele chimice. Astfel Grupul a investit în utilaje moderne şi eficiente de administrare a gunoiului de grajd semilichid şi solid. Pasul următor este dezvoltarea unei fabrici de compost pentru resturile vegetale care va reduce costurile de transport şi înfiinţarea unei linii alternative de afaceri pentru Grup.
Raportul integral poate fi citit AICI.
Despre DN AGRAR Group
DN AGRAR Group este cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producţie de lapte de vacă şi producţie vegetală. Grupul activează în centrul Transilvaniei, în judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara.
Compania a fost înfiinţată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer şi este listată la Bursa de Valori Bucureşti, în piaţa AeRO din februarie 2021. Începând cu data de 19 septembrie 2022 acţiunile DN AGRAR sunt incluse în indicele BETAeRO al celor mai tranzacţionate companii din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare SMT.
Principalele domenii de activitate ale companiei sunt zootehnie, producţie agricolă vegetală, prestări servicii în agricultură, logistică, transport, turism şi servicii de consultanţă pentru afaceri şi management.
Mai multe detalii pe https://dn-agrar.eu
Facebook: https://www.facebook.com/DNAGRAR
Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=GxRW4II1F6c
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.