54 de şcoli şi grădiniţe de stat din România au intrat într-un proces de transformare a experienţelor de învăţare ale copiilor, axat pe patru paliere: academic, sănătate mintală, leadership şi educaţie globală. Astfel, peste 25.000 de copii, 2602 de cadre didactice şi 54 de directori de instituţii de învăţământ sunt acum parte din procesul numit “Şcoala Încrederii”, primul din România care schimbă relaţiile dintre elevi, profesori şi părinţi din neîncredere în încredere, din critică şi respingere în acceptare, din dependenţă în autonomie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Până în 2030, coordonatorii acestei iniţiative ţintesc ca peste 1 milion de copii să studieze într-o Şcoală a Încrederii. Costurile implementării sunt asigurate exclusiv din sponsorizări şi contribuţii ale persoanelor fizice, iar pentru anul 2021 bugetul estimat este de un milion de euro.

Iniţiativa are la bază rezultatele studiului “Cercetarea şi cultivarea încrederii în şcolile din România”, care au relevat că lipsa încrederii între directori, profesori, părinţi şi elevi este una dintre principalele probleme cu care se confruntă învăţământul de stat şi se regăseşte, în egală măsură, în şcolile din mediul urban şi rural. Studiul a fost realizat pe un eşantion compus din 870 de profesori, 686 de elevi şi 2538 de părinţi, de o echipă de cercetători din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai”, condusă de prof. dr. Petru Curşeu.

“Şcoala Încrederii” a debutat în luna septembrie a anului trecut, atunci când 54 de şcoli şi grădiniţe de stat din 18 judeţe şi municipiul Bucureşti au început procesul de certificare, ce se va întinde pe durata a cinci ani. În acest timp, elevii, directorii, profesorii, dar şi personalul nedidactic vor participa la o serie de cursuri, webinarii şi sesiuni de coaching susţinute de profesori, specialişti în sănătate mintală şi psihoterapeuţi.

În primele opt luni de la începerea procesului, profesorii din şcolile participante au luat parte la 2750 de ore de traininguri, sesiuni de coaching şi webinarii on-line, iar directorii au finalizat primele două module din cadrul Wellbeing Leadership Certification.

Transformările pe care le aduce procesul Şcoala Încrederii sunt accesibile publicului larg în cadrul unei experienţe în Realitate Augmentată, în premieră în România. Prin intermediul acesteia, utilizatorii sunt transpuşi în sala de clasă în care au studiat, iar, de acolo, sunt duşi într-o clasă din Şcoala Încrederii. Experienţa poate fi accesată exclusiv de pe dispozitivele mobile, folosind acest link.

Procesul Şcoala Încrederii a fost fondat de Ruxandra Mercea, director executiv al Transylvania College, Ciprian Ghişa, director al liniei române din Transylvania College, şi de Domnica Petrovai, CEO al Mind Education.

La bugetul primului an de existenţă al Şcolii Încrederii au contribuit următoarele companii: reţeaua de magazine Profi, Impetum Group, Wayfare, Tetarom- Parc Industrial, Irum, Cemacon, Fortech, Carmangeria Moldovan.

Cofondatorii Şcolii Încrederii despre program:

Domnica Petrovai, cofondator al „Şcolii Încrederii” şi CEO al Mind Education:

“Vorbim despre faptul că elevii sunt nefericiţi la şcoală, iar profesorii sunt blamaţi pentru rezultatele slabe, fără să se gândească nimeni la stresul cu care se confruntă şi la lipsa resurselor care îi împiedică, adesea, să îşi îndeplinească vocaţia. Învinovăţirea, negativismul, atacul la persoană, îndreptăţirea şi egocentrismul, dependenţa şi suspiciunea nu sunt soluţiile de care avem nevoie. Este momentul contribuţiei, a efortului personal de dezvoltare şi a efortului de schimbare a comunităţilor pentru a fi mai bine emoţional, a ne maturiza şi vindeca de neîncredere. Copiii, profesorii, părinţii şi directorii au nevoie pentru acest proces de resurse consistente şi un context de transformare personală şi comunitară. Atunci când adulţii au încredere în ei, copiii învăţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi, să devină rezilienţi şi autonomi şi cu performanţe academice.”

Ruxandra Mercea, cofondator al Şcolii Încrederii şi director executiv al Transylvania College:

“Şcoala Încrederii îşi are originea în procesul de transformare implementat şi validat într-o şcoală privată, acolo unde, acum, profesorii vin cu bucurie şi sunt o autoritate non-abuzivă, iar elevii sunt motivaţi şi primesc încredere să se exprime liber, inclusiv la şedinţele cu părinţii, şi să-şi urmeze visele. Prin implementarea unor programe de dezvoltare personală

şi profesională, am reuşit să avem profesori echilibraţi emoţional, pregătiţi să inoveze, performanţi şi bine în familie. Am adaptat acest proces la nevoile din sistemul de stat, pentru că ne dorim ca profesorii şi directorii să aibă acces la acele resurse care să-i ajute să se dezvolte individual şi profesional, iar copiii să devină adulţi cu şi de încredere. Bineînţeles, tot acest proces nu poate exista fără sprijinul comunităţii de business şi a persoanelor fizice care pot contribui.”

Participanţii despre Şcoala Încrederii: 

Nina-Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Naţional “Gheorghe Lazăr”, mun. Bucureşti:

„Şcoala Încrederii este locul în care copilul creşte şi se dezvoltă, construind relaţii sănătoase cu cei din jurul său, iar profesorii se simt ascultaţi, încurajaţi şi susţinuţi pentru a-l educa. În cadrul procesului Şcoala Încrederii, lucrăm la dezvoltarea unei atitudini pozitive, benefice pentru toată lumea, astfel încât să putem realiza împreună mai multe lucruri. Copiii vin cu plăcere la şcoală, deoarece, aici, ei învaţă cum să îşi asume responsabilitatea propriei vieţi, află cum să îşi definească obiectivele şi cum să prioritizeze lucrurile. Şcoala Încrederii este mediul la construcţia căruia contribuim toţi pentru o dezvoltare armonioasă.”

Despre Şcoala Încrederii:

Şcoala Încrederii este primul proces care transformă experienţele de învăţare ale copiilor prin schimbarea relaţiilor dintre elevi, profesori şi părinţi din neîncredere în încredere, din critică şi respingere în acceptare, din dependenţă în autonomie. Procesul este gratuit pentru şcoli, având finanţare privată şi este susţinut prin efortul de fundraising al organizaţiilor fondatoare (Transylvania College si Wellbeing Institute, Mind Education) şi a membrilor boardului, Andreea Cionca, cofondator Impetum Group, şi Cristina Andone, scriitoare şi trainer de creativitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.