Poveştile frumoase ale României merită cunoscute şi recompensate. Simbolic. Simbolic, pentru că ajutorul oferit de mari companii ori persoane private, firme mici sau oameni cu suflet mare poate fi întors prin zâmbetele şi aprecierea celor care au parte de sprijin. Gala Oameni pentru Oameni este unul din acele evenimente la care poveştile minunate se regăsesc din plin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest proiect aparţine Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare şi Camerei de Comerţ Americane în România şi a ajuns deja la ediţia cu numărul 15. Evenimentul s-a desfăşurat pe 5 iunie şi a avut tema Comunităţi Sănătoase. Astfel, au fost premiaţi oamenii care s-au implicat şi au reuşit să atragă lângă ei alţi oameni şi fonduri care să meargă la persoanele sau asociaţiile ale căror scop este să-i ajute pe cei mai puţin norocoşi.

Premiul pentru promovarea filantropiei a fost oferit companiei Agro-Est Muntenia, reprezentată de domnul Mihai Moraru: „ Cred ca toate companiile si toti romanii au datoria de a dezvolta si de a ajuta comunitatea din care fac parte. Avem 55% din copii in mediul rural, din care 30% abandoneaza scoala. Acesti copii renunta pentru ca nu au sustinere. Nu au rechizite, nu au manuale, nu au sprijin pentru a invata si de multe ori nu au acces la o alimentatie adecvata. In acest an vom extinde un proiect prin care incercam sa aducem fermierii, companiile din agribusiness si ONG-urile intr-un proiect comun, dedicat comunitatii rurale. Si in special copiilor din mediul rural.”

Agro-Est Muntenia, firma cu capital 100% românesc a reuşit să atragă zeci de parteneri din industria agribusiness în susţinerea cauzelor care aduc o schimbare în comunitate. Asociaţia Taxiul cu Bomboane, Asociaţia Give&Help, veteranul de război Constantin Rada şi maratonistul Levente Polgar au primit sprijin uman şi financiar din partea Agro-Est Muntenia şi au fost recompensaţi în cadrul Galei Centenarului, în care compania a aniversat şi 10 ani de activitate.

Oamenii din spatele celor 4 cauze sprijinite de Agro-Est Muntenia au fost invitaţi la Alba Iulia şi le-au putut spune invitaţilor prezenţi în Capitala Marii Uniri cum au creat asociaţiile prin care oferă ajutor, în special copiilor fără posibilităţi financiare sau cu probleme de sănătate. 

Agro-Est Muntenia a fost nominalizata si la Premiul pentru perseverenta, care a fost acordat Fundatiei Vodafone Romania, alaturi de Premier Restaurants Romania, pentru Casele Ronald McDonalds, Auchan Romania, pentru programul de sprijin al copiilor victimelor violentei domestice, SC Agro-EST Muntenia, pentru programul de sustinere a copiilor din comunitati defavorizate, Ikea Romania, pentru parteneriatul cu MagiCamp.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.