Le Bourget, 19 iunie 2017 - MBDA prezintă noua gamă de arme ghidate SmartGlider, optimizată pentru a contracara strategiile anti-acces şi alte ameninţări emergente de luptă. Planificat să devină disponibil pentru avioanele supersonice de luptă cel mai târziu în 2025, SmartGlider reprezintă o gamă de arme cu zbaturi şi aripi pliante, având o rază de acţiune de peste 100 km. Această nouă generaţie de arme aer-sol este concepută pentru a contracara ultimele ameninţări sol-aer de rază scurtă şi medie, precum şi ţintele în mişcare sau ţintele fixe fortificate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cel mai compact produs al gamei, SmartGlider Light, are o lungime de 2 metri şi cântăreşte 120 kg. Graţie unui lansator de tip Hexabomb Smart Launcher (HSL), capabil să gestioneze loviturile reactive fără a afecta modul de operare al pilotului, avioanele pot fi echipate cu 12 - 18 rachete de acest fel. Astfel, SmartGlider Light va permite acţiuni susţinute împotriva apărării antiaeriene inamice încă din primele momente ale intrării în luptă.

În cadrul misiunilor cu scop general, SmartGlider Light poate fi folosit împotriva unui spectru larg de ţinte, de la ţinte fixe întărite şi apărate, precum hangarele, până la ţinte relocabile care pot fi distruse numai de la o distanţă de siguranţă, cu efecte letale semnificative.

MBDA pregăteşte şi un SmartGlider Heavy de 1.300 kg, capabil să transporte un focos multifuncţional de peste 1.000 kg, pentru a face faţă unor infrastructuri fortificate, de mari dimensiuni.

"Gama SmartGlider întăreşte considerabil capacităţile aer-sol ale platformelor de luptă aeriene, situându-se între proiectilele echipate cu kituri de ghidare şi rachete de croazieră", explică François Moussez, consilier militar al MBDA. "Proiectate pentru a fi utilizate în volume mari pentru a distruge apărarea antiaeriană a inamicului, SmartGliders sunt planoare care, datorită unei portanţe bune şi a unei capacităţi integrate de orientare şi navigare, au o rază de acţiune de peste 100 km, permiţând platformei de luptă să rămână la distanţă sigură de forţele inamice".

"SmartGliders-urile noastre vor integra ultimele tehnologii în materie de orientare şi navigare, precum şi în ceea ce priveşte focoasele multifuncţionale. Astfel, ele vor fi capabile să ajungă şi să distrugă cele mai bine apărate ţinte, în special cele reprezentând apărarea antiaeriană a inamicului, datorită unui mix ideal de optronică şi senzori de frecvenţă radio care le face robuste împotriva măsurilor de tip anti-acces", a precizat Lionel Mazenq, Business Development Manager Franţa.

"De-a lungul a treizeci de ani de lucru pe SCALP / Storm Shadow şi acum pe viitoarele lovituri în adâncime, MBDA a dobândit o înţelegere aprofundată a misiunilor de penetrare pe teritoriul ostil", afirmă Antoine Bouvier, CEO al MBDA. "Prin urmare, am reuşit să optimizăm costurile combinării aeronavelor şi a rachetelor şi am reuşit să proiectăm o armă cu adevărat eficientă pentru utilizare în volume mari, care să completeze perfect SCALP / Storm Shadow şi viitorul FC / ASW pe care îl dezvoltăm pe baza cooperării anglo-franceze".

Despre MBDA

Cu o prezenţă semnificativă în 5 ţări Europene precum şi în Statele Unite, în 2016 MBDA a avut o cifră de afaceri de 3 miliarde de euro cu un total de comenzi în valoare de 15.9 miliarde de euro. Cu peste 90 de clienţi  din rândul forţelor armate din întreaga lume, MBDA este lider mondial în producerea de rachete şi sisteme de rachete. MBDA este singurul grup European capabil să conceapă şi să producă rachete şi sisteme de rachete care corespund întregii game de exigenţe curente şi viitoare ale celor trei forţe armate (terestre, marine şi aeriene). În total, grupul oferă o gamă de 45 sisteme de rachete şi produse de contramăsuri aflate în serviciu operaţional şi mai mult de 15 care sunt în prezent în dezvoltare. 
MBDA este deţinută de Airbus Group (37.5%), BAE Systems (37.5%) şi Leonardo (25%).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.