Camera Deputaţilor a adoptat o propunere legislativă a parlamentarilor liberali care are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ şi completarea Legii nr. 273/2006 a finanţelor publice locale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iniţiativa vizează acordarea personalităţii juridice consorţiilor administrative, acestea fiind o formă specifică de asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu scopul de a furniza integrat politici şi servicii la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, reducerea diferenţelor de dezvoltare şi creşterea funcţionalităţii la nivel local.

Proiectul legislativ mai urmăreşte, de asemenea, instituirea unor criterii generice (agricol, economic, social, de mediu, de infrastructură, de digitalizare şi de acces la servicii publice), precum şi a unor obiective specifice pe care unităţile administrativ-teritoriale să le deţină în momentul asocierii lor într-un consorţiu administrativ.

Totodată, demersul PNL reglementează conducerea şi coordonarea la nivelul consorţiului administrativ, compus din adunarea generală, consiliul director şi cenzorul, existând şi posibilitatea înfiinţării unui aparat de specialitate, menit să susţină din punct de vedere tehnic şi administrativ activitatea.

Potrivit propunerii legislative, Consorţiile administrative au personalitate juridică şi sunt de utilitate publică, urmând să se constituie din unităţi administrativ-teritoriale învecinate, care acoperă zone geografice ce prezintă potenţial de integrare din punct de vedere agricol, economic, social, cultural, de mediu, infrastructură, digitalizare sau de acces la servicii publice şi care se confruntă cu provocări şi oportunităţi similare pentru dezvoltarea lor.

Apreciez utilitatea acestui demers legislativ, fiind convinsă că, după adoptarea sa de către Senat, îşi va atinge obiectivele urmărite, respectiv creşterea calităţii actului administrativ, îmbunătăţirea eficienţei serviciilor publice, dezvoltarea infrastructurii la nivel local, atragerea investiţiilor, şi, nu în ultimul rând, integrarea digitală a serviciilor publice furnizate.

România are nevoie de reducerea decalajelor în ceea ce înseamnă diferenţele existente între mediul urban şi cel rural, iar înfiinţarea acestor asociaţii de dezvoltare între unităţile administrativ teritoriale situate cu preponderenţă din mediul rural va reprezenta un pas important în evoluţia şi modernizarea satelor şi comunelor româneşti.

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.