Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 12 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

POP SIMION,

 

Primar al Com.  Secaş, Jud. Timiş

 

 

SESIZARE PARCHET

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj  cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către POP SIMION a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301  din Codul penal (text în vigoare până la data de 28.07.2017), întrucât, în anul 2017,  în calitate de primar al comunei Secaş a emis două certificate, în baza cărora a fost înscrisă în Cartea funciară posesia exercitată de către POP Simion şi soţia sa, asupra terenurilor în suprafaţă de 3.151 mp şi respectiv 2.878 mp situate în loc. Crivobara, jud. Timiş.

 

În acelaşi timp, în calitate de primar al comunei Secaş a elaborat Proiectul de Hotărâre privind închirierea păşunilor din comună, Hotărâre ce a fost adoptată la data de 31 martie  2017 de către C.L. Secaş (în forma propusă de iniţiator), în baza căreia a fost încheiat Contractul privind închirierea unei suprafeţe de pajişti aflate în proprietatea comunei Secaş, între Primăria comunei Secaş, reprezentată legal prin viceprimar (în calitate de locator) şi Întreprinderea Individuală a soţiei persoanei evaluate (în calitate de locatar).

BISERICĂ NICU,

 

Primar al Com. Gura Ialomiţei, Jud. Ialomiţa şi fost viceprimar

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 noiembrie – 31 decembrie 2020  întrucât a exercitat simultan cu funcţia de viceprimar al comunei Gura Ialomiţei şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăţii comerciale,  încălcând astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. c)  şi  prevederile art. 91, alin. (3) din Legea nr. 161/2003 .

CHIRCIU GHEORGHE,

 

Consilier local în cadrul C.L. al Com. Oltina, Jud. Constanţa şi fost primar

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

 

În perioada exercitării mandatului de primar, a semnat acte administrative care au produs un folos material pentru sine. Astfel, persoana evaluată a obţinut în baza acestor acte administrative subvenţii APIA în sumă totală de 51.030 Lei), încălcând astfel prevederile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.      

OPRIŞ CONSTANTIN,

 

Consilier local în cadrul C.L. al Com. Verneşti, Jud. Buzău

INCOMPATIBILITATE

 

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 15 iunie  – 31 august 2020 şi 29 septembrie – 14  decembrie 2020,  întrucât a exercitat simultan cu funcţia de consilier local şi funcţia de consilier la Cancelaria Prefectului din cadrul Instituţiei Prefectului Jud. Buzău, încălcând astfel  prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr.161/2003.

DORU IONEL,

 

fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Bereşti - Tazlău, Jud. Bacău

 

 

INCOMPATIBILITATE

 

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada  22 iunie 2016 – 14 octombrie 2020,  întrucât a exercitat simultan atât calitatea de consilier local cât şi pe cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Primăriei comunei Bereşti – Tazlău, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr.161/2003.

GRIGORAŞ CONSTANTIN NECULAI,

 

fost Consilier local în cadrul  C.L.  al Com. Ciurea, Jud. Iaşi

INCOMPATIBILITATE

 

În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), societatea comercială în cadrul căreia soţia persoanei evaluate este administrator/asociat, a efectuat servicii în beneficiul comunei Ciurea, întocmind un număr de şapte  facturi (încheiate cu C.L.) în valoare totală de 289.975,17 Lei, încălcând astfel prevederile art. 90, alin. (2) din Legea nr.161/2003.

MACAVEIU MIHAI – ION,

 

fost Consilier local în cadrul  C.L. al Mun. Mediaş, Jud. Sibiu

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 decembrie 2018 – 24 martie 2019, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de consilier local şi atribuţiile de director adjunct al Direcţiei Juridice din cadrul unei societăţi de interes naţional cu sediul în Municipiul Mediaş, încălcând astfel  prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr.161/2003.

 

MORĂRAŞ DANA – MARIA,

 

fost Consilier local în cadrul  C.L. al Mun. Mediaş, Jud. Sibiu

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 12 iunie 2019 – 18 august 2020,  întrucât a exercitat simultan cu funcţia de consilier local şi atribuţiile de director adjunct al Direcţiei Juridice din cadrul unei societăţi de interes naţional cu sediul în Municipiul Mediaş, încălcând astfel  prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr.161/2003.

 

BOGDAN IULIAN,

 

fost Consilier local în cadrul  C.L. al Com. Măicăneşti, Jud. Vrancea

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada  31 mai – 29 octombrie 2021,  întrucât a exercitat simultan cu funcţia de consilier local şi o funcţie  contractuală în cadrul Compartimentului administrativ din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Măicăneşti, încălcând astfel  prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr.161/2003.

 

DOROŞ CĂTĂLIN GEORGE,

 

Funcţionar public cu statut special (şef birou) în cadrul Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” din Bucureşti

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 10 aprilie  2015 – 18 martie 2019 şi  23 septembrie 2019 – 09 august 2021, întrucât a deţinut şi exercitat simultan cu funcţia publică cu statut special în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi calitatea de persoană fizică autorizată, pentru care a obţinut venituri, încălcând astfel  prevederile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

DOBRE VIOLETA,

 

Director executiv al Direcţiei Generale Resurse Umane din cadrul Primăriei Sectorului 5, Bucureşti

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 07 noiembrie 2013 – 18 martie 2019 şi 16 ianuarie – 26 octombrie 2020,  întrucât a  deţinut simultan atât funcţia publică de conducere de director executiv - Direcţia Generală Resurse Umane din cadrul Primăria Sectorului 5, cât şi pe cea de consilier juridic în cadrul unei societăţi comerciale din sectorul public la care C.L. al Sectorului 5 este asociat majoritar, încălcând astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit.c) din Legea nr. 161/2003.

DINU DANIELA,

 

Director Executiv al Direcţiei Economice în cadrul  Primăriei oraşului Mizil, Jud. Prahova

 

 

INCOMPATIBILITATE

 

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 02 noiembrie 2016 – 13 iunie 2019, întrucât a deţinut şi exercitat simultan atât funcţia publică de Director executiv cât şi funcţia de contabil în cadrul unei societăţi comerciale, activităţile desfăşurate în sectorul privat fiind în legătură indirectă cu atribuţiile exercitate de către aceasta în calitate de funcţionar public, încălcând astfel prevederile art. 96, alin. (1) din Legea 161/2003.

 

De asemenea, s-a aflat în stare de incompatibilitate şi în perioada 04 aprilie 2013 – 14 iunie 2019 întrucât a deţinut şi exercitat simultan atât funcţia publică de Director executiv cât şi funcţia de contabil în cadrul unei societăţi comerciale, aflate în subordinea C.L. şi în cadrul căreia oraşul Mizil, prin C.L. Mizil, are calitatea de asociat majoritar, încălcând astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea 161/2003.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. MACAVEIU MIHAI – ION  nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale:

  • art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ […] în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine […]”;

 

  • art. 87, alin. (1), lit. c)  din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţia de […] viceprimar, […] este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: […]  c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia”;

 

  • art. 88, alin. (1), lit. c) şi d) din Legea nr.161/2003, potrivit căruia  „(1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: […] c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; d)  […]  director […]   la  […]  societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, […]  de interes naţional care îşi au sediul  […]   în unitatea administrativ-teritorială respectivă […]  în cazul consilierului  local […]”;

 

  • art. 90, alin. (2) din Legea nr.161/2003, potrivit căruia  „(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local”;

 

  • art. 91, alin. (3) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia  „Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate, sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie” ;

 

  • art. 94,  alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia  „(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public";

 

  • art. 96,  alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia  „(1) […]  funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. […] funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca […] funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului";

 

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

 

„Persoana […] faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.