Brisk Group, lider de piaţă în domeniul consultanţei în construcţii, a devenit partener al Asociaţiei Casa Majestăţii Sale, statut premergător obţinerii titlului de Furnizor Oficial al Casei Regale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Suntem încântaţi să devenim parteneri ai Asociaţiei Casa Majestăţii Sale şi suntem dedicaţi în a ne ridica la nivelul aşteptărilor acestui parteneriat. Acesta reprezintă o oportunitate pentru noi de a ne demonstra în continuare angajamentul faţă de excelenţă şi de a împărtăşi expertiza noastră cu un partener de prestigiu“, a declarat Claudiu Bisnel, Managing Partner Brisk Group.

„Această colaborare marchează un moment istoric pentru compania noastră şi reflectă angajamentul nostru constant pentru excelenţă şi inovaţie în industria construcţiilor. Suntem profund onoraţi de această oportunitate unică de a lucra îndeaproape cu Casa Regală. Parteneriatul nostru subliniază valorile comune pe care le împărtăşim, respectiv dedicaţia pentru dezvoltare durabilă, inovaţie şi angajamentul pentru a aduce un impact pozitiv în comunitate.” a declarat Andrei Stoian, Partner.

Asociaţia Casa Majestăţii Sale reprezintă structura instituţională care asigură susţinerea şi buna desfăşurare a activităţilor publice şi private ale Casei Regale a României, în scopul promovării identităţii, statalităţii şi demnităţii naţionale a României, a valorilor, principiilor şi tradiţiilor Coroanei Române, şi al respectării Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României.

Asociaţia continuă munca începută cu un secol şi jumătate în urmă de către Casa Majestăţii Sale Regelui, ducând mai departe tradiţia şi prestigiul instituţiei.

Familia Regală a României, prin toţi membrii săi, prin toate activităţile şi proiectele sale, promovează imaginea pozitivă a României în străinătate, sprijină cauza persoanelor defavorizate, încurajează tinerele talente şi spiritul de antreprenoriat românesc şi reprezintă o punte de legătură între românii din ţară şi cei din afara ei, între trecut, prezent şi viitor.

Despre Brisk Group

Fondată în anul 2016, Brisk Group a cunoscut, pe tot parcursul existenţei sale, un proces de creştere susţinută, devenind, în scurt timp, lider pe piaţa locală a consultanţei în construcţii. În prezent, pe lângă sediul central, din Bucureşti, compania deţine şi operează două birouri cu activitate în afara ţării – unul în Londra, iar celălalt în Chişinău –, cu ajutorul unei echipe formate din peste 70 de specialişti. Profesionalismul şi performanţele Brisk Group au fost recunoscute, de-a lungul timpului, printr-o serie de premii. Printre acestea se numără titlul de Award Winner acordat la categoria Consultanţă a prestigioasei competiţii European Property Awards în 2021, ce a venit ca o confirmare a serviciilor de top oferite în domeniul managementului de proiect, inclusiv al costurilor şi al procesului de construcţie. De asemenea, în toamna lui 2022 compania a fost desemnată Project, Construction and Cost Management Firm of the Year, de către Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB). În anul 2022 compania a devenit membră a British Aviation Group.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.