Într-o discuţie alături de redacţia Legal Marketing, Andrei Dima, Founder SCA Dima Andrei & Asociaţii prezintă tresăturile unei cariere fără compromisuri în avocatura de business.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

S-au implinit aşadar 3 ani de când SCA Dima Andrei & Asociaţii” a luat naştere. Ne dorim să facem o retrospectivă a acestor ani. Care au fost momentele semnificative, provocările, dar şi oportunităţile cu care v-aţi întalnit în cale?

Mă uit cu plăcere în urmă şi mă bucur din plin că pot să fac în viaţă ceea ce-mi place. Profesia de avocat oferă atât de multă satisfacţie celor care iubesc oamenii. Eşti înconjurat în permanenţă de oameni, iar provocarea este să nu te încarci cu problemele lor, să te rezumi la a le rezolva. Este o meserie stresantă, care te solicită în permanenţă şi necesită surse mari de energie, dar mai ales de timp. Un avocat strălucit oferă cunoştinţele sale, dar şi timpul său, iar dacă practici meseria cu pasiune, atunci resursa cea mai valoroasa nu este risipită – mai exact timpul.

Acestea sunt provocările pe care le întâmpină un avocat în plan profesional, în privinţa speţelor care cer de la noi studiu, nopţi albe, frământarea minţii, aşa numitele provocări de specialitate sunt cele care oferă în final momente semnificative. O soluţie de achitare sau o soluţie ce satisface atât principiile morale, financiare ale clientului, este însoţită de o serie nelimitată de mulţumiri. Mulţumiri care, de altfel, nu sunt necesare pentru că fericirea pe care o vezi în ochii clientului, recunoştinţa că nu i-ai înşelat încrederea, respectul că ai luptat alături de el, aduce sens întregii activităţi.

Oportunităţile de care îmi amintesc cu plăcere sunt cele legate de oameni; oportunitatea de a cunoşte oameni frumoşi, remarcabili, care mi-au devenit colegi sau clienţi – parteneri cum prefer să-i denumesc.

Anul 2023 a fost unul imprevizibil. Care este opinia voastră cu privire la toate modificarile din ultima perioadă? Vorbim totuşi de un domeniu rigid, care nu reacţionează neaparăt bine la schimbări rapide. 

Impreviziunea legislativă nu se rezumă doar la anul 2023. În România, legislaţia se modifică extrem de rapid, dar trebuie să fim sinceri şi să admitem că sunt o mulţime de factori externi, reali şi, obiectiv vorbind, suficient de apăsători.

Am menţionat în trecut că România are nevoie să crească procentul de colectare a taxelor, iar creşterea taxelor în sarcina celor care înţeleg să le achite provoacă resentimente, frustrări şi pot aduce efecte ireversibile. Mutarea unui număr semnificativ de business macro în alte ţări care oferă suport se prefigurează ca fiind o soluţie. 

Momentan, pentru domeniul juridic, modificările legislative aduc ore suplimentare pentru avocaţi, emiterea de opinii, identificarea soluţiilor, contracararea, ceea ce înseamnă ore facturabile.

În mod cert nu mă refer la modificarea legislativă, în sensul dublei impozitări a avocaţiilor, respectiv aplicarea procentului la aceeaşi sumă pentru plata contribuţiilor CASS şi impozitului pe profit, dar acesta este un alt subiect de dezbatere, în privinţa căruia sunt indignat, iar noi, avocaţii, sub umbrela decanului baroului Bucureşti, am protestat şi încercat să luptăm cu sistemul.

Ce consideraţi că s-a schimbat în bine, în decursul acestor 3 ani?

În ultimii 3 (trei) ani simt că termenul ”confrate” a căpătat sens. Am început să ne privim cu admiraţie pentru realizările fiecăruia dintre noi şi am încetat camparaţiile denigratoare existente anterior. Văd pe culoarele instanţelor avocaţi zâmbitori şi nu priviri dispreţuitoare cum se întâmpla în urmă cu mai mulţi ani. Nivelul avocaturii Bucureştene a crescut considerabil, toată lumea încearcă să prindă un loc la masa mare, iar acest lucru a adus cu sine o competiţie acerbă, care împinge la disciplină şi autodezvoltare continuă. Toate acestea se simt în sălile de judecată, se percepe admiraţia magistraţilor şi respectul faţă de profesia de avocat, iar numărul materialelor redactate a crescut considerabil.

Eu şi echipa mea suntem competitivi şi ne place să ne întrecem cu alţii, dar mai ales cu noi înşine.

Noua generaţie ce îşi doreşte să profeseze în avocatură vine cu anumite aşteptări. Sunt aceste aşteptări realiste? Ce poate oferi piaţa avocaturii noii generaţii? 

Sunt indignat pe cinicii actuali care apreciează că noua generaţie nu are ce oferii, sau că sunt leneşi, fără aspiraţii şi cu o minimă orientare către principii morale. 

Personal, sunt absolut impresionat de volumul de cunoştinţe pe care îl acumulează în facultate, şi asta datorită examenului extrem de dificil pentru admiterea în Barou. Sunt bine pregătiţi, pragmatici şi devotaţi. Au curaj să spună ceea ce gândesc şi nu le este teamă să-şi apere poziţia, aşadar identific în ei aptitudini de lider. Sunt mândru şi convins că noua generaţie va aduce un plus de valoare avocaturii Bucureştene.

Piaţa avocaturii le creează contextul prielnic să se depăşească atât personal cât şi profesional. Acest domeniu aduce întotdeauna satisfacţii dacă eşti dispus să faci sacrificii pentru consolidarea unei cariere.

Cât privesc aşteptările lor, acestea sunt realiste, dar nu imediat cu promovarea examenului. Şi eu la rândul meu mă vedeam coordonând o societate cu 30 – 40 de avocaţi, la etajul 20 al uneia dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti, în cel mult 10 ani după începerea activităţii. Acum, cu 15 ani de experienţă, înţeleg că este fezabil, dar necesită timp, răbdare şi multă muncă, iar drumul este anevoios şi lung. Însă, dorinţele s-au schimbat, prefer avocatura de tip boutique, o societate în care suntem aproape de client, îi înţelegem nevoile şi totodată, ne comportăm ca o familie, petrecând timp împreună şi în afara programului.

În incheiere, dorim să aflăm care sunt planurile SCA “Dima Andrei & Asociaţii” pentru anul în curs.

Cuvântul pe care îl atribui anului 2024 este consecvenţă. Echipa SCA “Dima Andrei & Asociaţii” va rămâne consecventă valorilor, idealurilor şi angajamentelor sale.

În momentul în care ne-am ales profesia de avocat ne-am asumat o viaţă în care suntem condamnati la lectură, la studiu.

Indiferent de experienţa pe care o acumulezi în acest domeniu este nevoie de studiu aprofundat şi continuu. Astfel, noi considerăm că rezultatele apar în momentul în care lucrezi la tine. Credem într-o dezvoltare personală fără întrerupere şi nu ne limităm doar la dezvoltarea profesională. Aşadar, am ales consecvenţa pentru anul 2024, cred că modalitatea în care înţelegem să ne dezvoltam este una sigură şi, totodată ne fereşte de concesii.

Revenind la impreviziunea legislativă, dar şi cea economică ce planează asupra anului 2024, în acord cu ce am dezbătut mai sus, poate nu este inutil să ne amintim vorbele lui Nietzsche :”Este nevoie de haos în sufletul tău pentru a da naştere unui stele căzătoare.” Provocarea pe care o lansează Nietzsche este să nu privim cu dispreţ, ci să găsim o şansă de a progresa.

Revenind la consecvenţă, în raport de filozofia nietzcheniană, am încredere în viitorul nedezvăluit al SCA “Dima Andrei & Asociaţii”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.