Înotătorul american Michael Phelps a câştigat al 23-lea titlu olimpic din carieră la ultima probă în care a participat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce s-a impus, sâmbătă, cu ştafeta Statelor Unite ale Americii în proba de 4x100 metri mixt, informează L'Equipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Phelps, cel mai titrat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice, a intrat al treilea în bazin, în proba de fluture.

SUA, în componenţa Ryan Murphy (spate), Cody Miller (bras), Michael Phelps (fluture) şi Nathan Adrian (liber), a stabilit şi un record olimpic şi a devansat şatefetele din Marea Britanie şi Australia.

De asemenea, Ryan Murphy a stabilit un record mondial şi olimpic pentru proba de de 100 metri spate.

Michael Phelps avea deja patru medalii de aur la această ediţie a JO: la 200 metri fluture, cu ştafeta SUA de 4x200 metri liber, cu ştafeta de 4x100 metri liber şi 200 metri mixt.

În total, cel mai titrat sportiv din istoria JO are în palmares 28 de medalii: 23 de aur, trei de argint şi două de bronz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.