Ministerul Sănătăţii a făcut tot ceea ce trebuie în cazul bucureşteanului cu arsuri grave, care a decedat la Sofia, transferând pacientul într-o unitate unde putea să primească îngrijirea de care avea nevoie, a spus ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Legat de întârzierea cu care ministerul a anunţat decesul pacientului, ministrul a precizat că aceasta ţine de păstrarea confidenţialităţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ce a făcut Ministerul Sănătăţii pentru acest caz? Ne-am asigurat că pacientul de 74 de ani este transferat într-un centru în care poate să primească îngrjirea de care are nevoie. Legat de reproşurile că nu am informat presa (despre deces, n.r.) considerăm că aducerea la cunoştinţă a decesului unei persoane este o problemă privată, care ţine mai mult de familia acelei persoane. Dacă suntem întrebaţi, atunci răspundem în măsura în care sunt informaţii de interes public. Faptul că am confirmat acest lucru a fost că deja fusese adus în atenţia opiniei publice", a explicat Vlad Voiculescu.

Potrivit ministrului, păstrarea confidenţialităţii este lege în orice ţară civilizată.

"Dacă există solicitări şi argumente pentru a face publică starea unei persoane, atunci o facem. Şi acum avem pacienţi arşi în Europa. Nu cred că orice familie îşi doreşte să facă publice anumite date. Păstrarea confidenţialităţii este lege în orice ţară civilizată. Dacă o rudă de- a noastră ajunge în spital nu cred că trebuie să facem o cerere către preşedinţie, guven sau minister ca să ni se păstreze confidenţialitatea. Sunt reguli şi trebuie să le respectăm. Orice excepţie o tratăm ca atare, dacă există argumente şi solicitare", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Atunci când i s-a amintit de comunicarea din timpul crizei generate de incendiul de la Clubul Colectiv, Voiculescu a spus că nu este un exemplu bun.

"Comunicarea din timpul Colectiv nu cred că este un exemplu bun pentru niciunul dintre  noi", a adăugat Voiculescu.

Pacientul transferat în Bulgaria, în 27 august, în urma unei explozii care a avut loc în Sectorul 4 al Capitalei, a murit, pe 12 septembrie, la un spital din Sofia, a anunţat, duminică, Ministerul Sănătăţii, care a precizat că trupul neînsufleţit al bărbatului a fost repatriat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.