30 octombrie 2015 - 64 de tineri au murit, alţi peste 100 au rămas cu sechele pe viaţă. "Ultima zi fericită din viaţa mea", "Pentru mine a fost o şansă la viaţă, alţii n-au apucat-o" - spun părinţii rămaşi fără copii şi supravieţuitorii "iadului pe pământ". 30 octombrie 2016 - "Ne-am întors acolo unde eram în 30 octombrie 2015", "Încercăm să schimbăm ceva într-un sistem care nu numai că nu ne ajută, ne impiedică".
La un an de la tragedia din Colectiv, părinţii tinerilor care au ars de vii caută răspunsuri şi aşteaptă să fie găsiţi vinovaţii şi să se schimbe ceva pentru ca un nou Colectiv să nu se repete, în timp ce supravieţuitorii se luptă încă pentru viaţa lor - învaţă din nou să îşi folosească mâinile, picioarele şi să suporte durerea fizică.
Laurentiu Istrate şi-a pierdut băiatul de 22 de ani: "30 oct 2015, ultima zi fericită din viaţa mea, a familiei mele şi mai ales a băiatului meu, Claudiu Bogdan, Dani, cum îl alintam. A supravieţuit incendiului, dar după chinuri groaznice s-a stins. Ne mai motivează un singur lucru - fetiţa noastră (...) Ar trebui totuşi ca cineva să se gândească nu la calcule matematice meschine despre cât costă salvarea unei vieţi, ci să se gândească că viaţa unui om e nepreţuită şi trebuie salvată cu orice preţ".
Eugen Iancu şi-a pierdut băiatul de 25 de ani: "În seara de 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv, copilul meu avea să fie ranit, nu atât de grav, pentru că a plecat pe picioarele lui, numai că a avut ghinionul să nimerească într-un spital românesc, de unde nu avea să mai plece decât pe o targă. Nu a murit atât din cauza arsurilor, ci din cauza mizeriei, a bacteriiilor, din cauza incapacităţii medicilor şi a politicienilor de a recunoaşte că nu sunt capabili să salveze vieţi. Din punctul meu de vedere, ne-am întors acolo unde eram în 30 oct 2015".
Alexandru Plângu, rănit: "Încerc să trag şi să-mi arăt mie că n-am supravieţuit degeaba".
Marian Leuşteanu, rănit: "30 octombrie 2015 - un moment zero pentru mine, un moment în care am pierdut multi prieteni (...) Pentru mine a fost o şansă la viaţă, alţii n-au apucat-o. Încercăm să schimbăm ceva într-un sistem care nu numai că nu ne ajută, ne împiedică, încercăm să ne revenim din această stare letargică, încercam să ne vindecăm rănile sufleteşti, fizice, colective".
În termeni administrativi, după un an există trei anchete nefinalizate şi cu şanse mici de soluţionare în instanţă într-un timp rezonabil, rapoarte cu recomandări şi cu termene a căror respectare nu o verifică nimeni, controale mai multe în cluburi, dar nu şi spaţii publice mai sigure, discuţii mereu actuale despre barocamera de la Floreasca şi finanţări pentru cei pe care tragedia din Colectiv i-a făcut dependenţi de lungi, dureroase şi costisitoare tratamente. La Colectiv va fi ridicat un monument, vor fi oficiate slujbe, iar politicienii zilei îşi anunţă prezenţa la manifestările de comemorare.
Concluzia la un an de la evenimentele despre care se credea că vor schimba instituţii şi mentalităţi este tot a unui supravieţuitor, Cristian Matei: "O tragedie aşa cum România nu a mai trăit niciodată. Un an a trecut de atunci şi nu ştim încă cine e vinovat. Am doi copii şi vreau să îi cresc în siguranţă aici în România, aşa că stau şi mă întreb dacă cineva a învăţat ceva din această tragedie. Mai ţine cineva minte că în România corupţia ucide?"
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
