Guvernul ar putea adopta, miercuri, un proiect de hotărâre pentru aprobarea Programului de acţiuni pe anul 2016 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţia de locuinţă multietajată, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi ar putea dispune noi schimbări de prefecţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lucrările de intervenţie la blocurile de locuinţe încadrate în clasa I de risc seismic sunt justificate de faptul că acestea reprezintă un pericol public, nu doar pentru locatarii lor.

Potrivit listei cu acte normative care ar putea fi discutate, miercuri, în şedinţa săptămânală, membrii cabinetului Cioloş ar putea aproba un proiect de lege privind venitul minim de incluziune.

Totodată, premierul Dacian Cioloş ar putea demite şi numi alţi prefecţi şi subprefecţi.

De asemenea, pe listă se află un proiect de hotărâre pentru înfiinţarea Comitetului Interministerial pentru Competitivitate şi un altul pentru aprobarea Amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 29 septembrie 2015 şi la Londra la 26 octombrie 2015 între Guvernul României şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de construcţie a variantei de ocolire a municipiului Constanţa, semnat la Bucureşti la 7 decembrie 2005.

Tot la capitolul Proiecte de hotărâre, Guvernul ar putea discuta actul normativ privind prorogarea până la data de 1 iulie 2016 a termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, precum şi pentru prelungirea termenului de aplicare a Hotărârii Guvernului nr.400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015.

Alte două Proiecte de hotărâre care ar putea fi discutate şi aprobate în şedinţa Guvernului se referă la modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă şi cel de-al doilea se referă la completarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.053/2014.

Cât priveşte lista cu Memorandumuri, Guvernul ar putea aproba un astfel de act normativ cu tema: Aprobarea semnării Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul transporturilor militare.

Un alt Memorandum care ar putea fi discutat, miercuri, de miniştrii lui Cioloş are ca temă modificarea acordului cu partea bulgară, încheiat prin schimb de note verbale, privind deschiderea punctelor de trecere a frontierei Dobromir-Krushari şi Lipniţa-Kainargea.

Tot la acest capitol, un alt Memorandum care ar putea fi luat în discuţie are ca temă aprobarea numirii lui Sorin Maxim, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare S.A.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.