Câteva comune din Arad au trotuare pe marginea unui drum judeţean între localităţi, pe câmp, dar în sate ele lipsesc pe distanţe mari, oamenii fiind nevoiţi să meargă pe şosea. Noile trotuare făcute cu bani europeni, la care se ajunge trecând prin şanţuri, sunt atât de înguste că se poate merge doar în şir indian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La sfârşitul anului 2015, autorităţile judeţene din Arad au inaugurat "Drumul Vinului", un proiect la care s-a lucrat cinci ani şi a prevăzut modernizarea infrastructurii rutiere care leagă câteva localităţi cu tradiţie în cultivarea viţei-de-vie. Au fost modernizaţi 24 de kilometri ai drumului judeţean din Podgoria Aradului, între localităţile Păuliş şi Şiria, dar şi un viaduct din localitatea Ghioroc.

Investiţia a depăşit 61 de milioane de lei (13,5 milioane de euro), 85 la sută din fondurile nerambursabile provenind de la Uniunea Europeană.

Proiectul Consiliului Judeţean Arad a prevăzut şi realizarea de trotuare, între localităţile din Podgorie. Acestea sunt pe marginea drumului judeţean, numit "Drumul Vinului", pe lângă câmp, şi sunt asfaltate. Între trotuare şi şosea se află însă un canal pluvial, iar pentru a ajunge pe trotuar oamenii trebuie fie sa treacă prin şanţ, fie să mai meargă sute de metri până găsesc un podeţ.

REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)

Localnicii spun că trotuarele sunt inutile, pentru că nu merg pe jos câţiva kilometri între sate, iar pentru bicicletă sunt prea înguste, având doar 80 de centimetri.

"Şi să mergi pe jos nu încape decât o persoană. S-ar merge în şir indian. Cu bicicleta îmi e frică, mai ales noaptea, că nu e lumină, trebuie să ţii cu atenţie de ghidon, altfel ajungi în şanţ. E lucru făcut fără cap", spune un bărbat din Covăsânţ.

Unul dintre producătorii de vinuri din zona Miniş, fostul deputat Nicu Cojocaru (2000-2004), spune şi el că lucrările au fost făcute "de mântuială".

REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)

Trotuarele nu au continuitate şi încep din şanţ.

"Trotuarele au capete în şanţuri şi nu ai cum să ajungi la ele. Ba, mai mult, din loc în loc se termină inexplicabil şi trebuie să mergi pe drum distanţe mari până găseşti iar un capăt să intri pe trotuar. Bineînţeles, poţi face asta după ce treci prin şanţ. Nu există nicio logică după care au fost realizate", spune fostul parlamentar.

REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)

El atrage atenţia că "autorităţile se fac de râs în faţa eventualilor turişti pe care îi încurajează să viziteze zona".

REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)

În timp ce între satele din Podgoria Aradului există trotuare asfaltate şi cu borduri, în localităţi acestea lipsesc pe distanţe mari. Astfel, localnicii nu pot circula pe lângă case, pentru că este pământ cu buruieni, având doar podeţe de acces în gospodării de pe drumul judeţean.

REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)

"Mergem pe marginea drumului, dar seara ne temem, că şoferii s-ar putea să nu ne vadă. Păcat mare că nu au făcut trotuarele aici, în sat, unde circulăm. Că oricum nu mergem pe jos atâţia kilometri ca să ajungem în satele vecine. E o prostie, nu înţelegem de ce au aruncat aşa cu banii", spune o localnică din Cuvin, sat în care există trotuare doar pe anumite porţiuni ale principalelor străzi.

REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)

Reprezentanţi ai autorităţilor locale din comunele incluse în proiect afirmă, la rândul lor, că "proiectul a fost făcut din birou, la Ministerul Dezvoltării", iar funcţionarii nu ar fi verificat situaţia din teren.

"Proiectul «Drumul Vinului» a fost viciat de la început, nu a fost gândit bine. În plus, a fost marcat de ghinioane. Primul constructor a intrat în insolvenţă şi s-a refăcut licitaţia, lucrările fiind continuate cu alt constructor. Conform proiectului, trotuarele trebuiau construite pe ambele părţi ale drumului judeţean, dar s-a făcut doar pe o parte. Poate nu au mai fost bani... Nici cele 12 parcări pentru autobuze prevăzute în documentaţiile aprobate nu au fost realizate toate", a declarat un oficial local.

REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)

Contactaţi de News.ro, reprezentanţii Biroului de presă al Consiliului Judeţean Arad au declarat că, în cadrul proiectului, au fost realizate trotuare atât între sate, cât şi în unele localităţi, în total 30 de kilometri. Lăţimea trotuarelor este de 80 de centimetri, iar conform sursei citate, "constructorii au respectat proiectul tehnic".

REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)

Oficialii CJ Arad nu au putut explica, însă, de ce aceste trotuare sunt atât de înguste şi de ce sunt întrerupte în multe locuri de şanţuri, atât în localităţi, cât şi între acestea.

REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
REPORTAJ: Comune arădene cu trotuare pe câmp, peste şanţuri, dar nu şi în localităţi, unde oamenii merg pe şosea (FOTO: Marian Buga / News.ro)
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.