Regele Mihai îşi doreşte să vină în România pentru a asista la funeraliile Reginei, dar o decizie în acest sens nu a fost luată încă, a declarat pentru News.ro, Ioan Luca Vlad, consilier al Casei Regale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este o dorinţă a Majestăţii Sale, dar nu este vreo decizie luată", a spus Luca Vlad, întrebat în legătură cu participarea regelui la ceremoniile de la Bucureşti. 

Potrivit televiziunii publice, starea de sănătate a regelui este relativ bună, el putând călători cu avionul sau automobilul, dar nu poate sta în picioare prea mult timp. În momentul de faţă, regele Mihai se află la Aubonne, în Elveţia, locul în care cuplul regal a locuit în ultimii ani. Patru dintre fiicele regelui sunt acum în Elveţia.

Regele nu a participat, joi, la ceremonia religioasă ce a avut loc la capela Beausobre din Morges, oraşul în al cărui spital a survenit decesul reginei Ana. Un preot catolic a oficiat o ceremonie la căpătâiul reginei Ana, la care au participat trei dintre fiicele defunctei, principesele Margareta, Sofia şi Maria, cărora li s-a alăturat şi principele Radu şi stafful Casei Regale, transmite TVR.

După ceremonia religioasă, au rămas lângă sicriu doar membrii familiei care şi-au luat rămas bun de la regină.

Guvernul a aprobat, miercuri, în şedinţa săptămânală, declararea zilei de 13 august zi de doliu naţional, când vor avea loc funeraliile Reginei Ana.

Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus în ţară în 9 august, la ora 15.15, şi va fi transportat la Castelul Peleş, iar miercuri, 10 august, acesta va fi transportat la Sala tronului din Palatul Regal, iar sâmbătă va fi depus în Piaţa Palatului, pe un catafalc. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 13 august, la ora 15.00, într-o ceremonie privată, la Curtea de Argeş.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.