Ministerul Apărării Naţionale precizează că procedura de cumpărare a patru corvete SIGMA s-a făcut cu respectarea normelor legale româneşti şi europene, decizia fiind luată în mod transparent, astfel încât speculaţiile legate preţul de achiziţie care ar fi prea mare nu sunt justificate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Programul strategic de înzestrare «Corvetă multifuncţională» a parcurs o procedură de transparenţă decizională în materie de achiziţii fără precedent în România (proiectul de HG a fost prezentat pe site), care a urmat cu rigurozitate toţi paşii impuşi de legile în vigoare”, precizează Ministerul Apărării Naţionale, într-un comunicat de presă.

Astfel, valoarea contractului depăşind 100 de milioane euro, MApN a trimis Parlamentului, pe 18 octombrie 2016, scrisorile prin care este solicitată aprobarea pentru iniţiarea procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile OUG 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii.

De asemenea, Guvernul României a aprobat circumstanţele şi procedura specifică aferentă programului strategic de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională” în vederea furnizării de către Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, a patru corvete din clasa SIGMA - proiect 10514, construite şi dotate în Şantierul Naval Damen Galaţi S.A., precum şi a suportului logistic iniţial.

”Valoarea estimată a acestui program, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde Euro (cu TVA), sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor. Ministerul nu a modificat aceste sume pe timpul procedurii de transparenţă decizională. Având în vedere forma standardizată a formularelor stabilite prin lege pentru publicarea în procedură de transparenţă a actelor normative, în prima formă a notei de fundamentare publicată pe site-ul MApN a fost precizat impactul bugetar (şi nu valoarea totală a contractului) pentru primii patru ani, care se situa la aproximativ 800 de milioane de euro. În urma consultărilor inter-instituţionale, având în vedere faptul că durata de derulare a contractului va fi de şapte ani, în vederea asigurării previzibilităţii resurselor financiare, s-a luat decizia precizării în cadrul notei de fundamentare a valorii totale a contractului, incluzând, aşa cum am precizat deja, toate dimensiunile proiectului (producţia propriu-zisă a navelor, achiziţia muniţiilor, suportul logistic iniţial şi instruirea echipajelor)”, se arată în comunicat.

Derularea contractului cu Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, pentru producerea a patru corvete din clasa SIGMA - proiect 10514 în Şantierul Naval Damen Galaţi S.A., prezintă o serie de avantaje: producerea corvetelor la Galaţi asigură şi mentenanţa, după intrarea în exploatare, iar proiectul oferă oportunităţi de dezvoltare pe orizontală în industria românească de apărare.

”Informaţiile vehiculate cu privire la preţuri mult mai mici obţinute de alte ţări la achiziţia unor nave militare de acest tip nu au corespondent în realitate. Costurile totale ale celor patru corvete au fost estimate pe baza unor proceduri care pot fi uşor verificate de autorităţile naţionale competente”, precizează Ministerul Apărării.

În ce priveşte colaborarea cu compania germană Rheinmetall pentru producerea unui transportor blindat la Moreni, MApN arată că se va face un transfer know-how de la firma germană către uzina românească.

”Producţia noilor transportoare la Moreni este o opţiune în direcţia relansării industriei româneşti de apărare, reprezentând o oportunitate majoră de dezvoltare nu doar pentru economia din zonă, ci şi la nivel naţional, prin atragerea pe orizontală a altor agenţi economici din ţară, atât în procesul de producţie, cât şi pe latura de mentenanţă. MApN este beneficiarul viitorului produs rezultat din această cooperare, produs nou, ce va fi dezvoltat pornind de la o soluţie de cercetare românească (proiect finanţat de la buget şi care trebuie valorificat), în raport de cerinţele militare şi tehnice formulate de Forţele Terestre”, precizează sursa citată.

În momentul de faţă, nu există angajare bugetară pentru achiziţia transportoarelor, urmând ca un contract cu MApN să fie semnat după ce va fi formulată o ofertă şi în urma negocierii cu producătorul.

”Ambele programe de înzestrare de interes strategic răspund indubitabil unor cerinţe de securitate a României, vizează achiziţia unor capabilităţi imperios necesare forţelor noastre armate şi privesc produse noi, de tehnologie avansată. Ambele programe răspund unui interes esenţial de securitate clar identificat, dar şi unei asteptări îndreptăţite a industriei româneşti de apărare, anume de a transfera fabricaţia tehnicii de luptă în ţară, cu generarea de efecte benefice în economia naţională şi crearea de noi  locuri de muncă (...) Deciziile au fost fundamentate în urma unor procese riguroase de analiză şi studii de concept care respectă în totalitate normele legale naţionale şi ale UE.

Guvernul a aprobat, pe 29 noiembrie, Hotărârea pentru achiziţia a patru corvete multirol, care vor fi produse la Şantierul Naval Damen Galaţi S.A. Valoarea estimată a programului, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde Euro, inclusiv TVA, sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor, precizează Guvernul.

”Valoarea estimată a programului, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde Euro (cu TVA), sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor”, preciza Guvernul.

Construcţia şi dotarea navelor se vor realiza în România, la Şantierul Naval Damen Galaţi S.A, parte a Damen Shipyards Group-Olanda, care va colabora cu operatori economici din industria naţională de apărare, atât în activitatea de realizare propriu-zisă a corvetelor, cât şi în proiecte de modernizare a altor nave din dotarea Forţelor Navale Române, respectiv a celorlalte obligaţii de acţiuni compensatorii (offset) ce revin companiei olandeze. Conform procedurii specifice avute în vedere, activităţile compensatorii aferente contractului se vor desfăşura prioritar în următoarele domenii: activitatea de modernizare a altor capabilităţi ale forţelor navale române, realizarea facilităţilor de instruire, constituirea centrului de mentenanţă şi a facilităţilor de depozitare a muniţiilor în România.

Constructorul român de autovehicule blindate Uzina Automecanica Moreni a semnat, pe 24 noiembrie, cu firma germană Rheinmetall Landsysteme acordul acţionarilor pentru înfiinţarea societăţii cu capital mixt româno-german Romanian Military Vehicle Systems, pentru fabricarea de vehicule blindate 8x8.

Romanian Military Vehicle Systems va fi deţinută, în proporţii egale, de câte 50%, de cele două părţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.