Magazinele care vând pâine şi produse de patiserie, precum şi restaurantele, vor fi obligate începând de joi să informeze consumatorii în legătură cu utilizarea produselor congelate, a declarat pentru News.ro directorul general al ANPC Paul Anghel, care a precizat că instituţia va iniţia controale pentru a verifica respectarea acestor reglementări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform ordinului ANPC pe această temă, "operatorii economici care comercializează către populaţie pâine, produse de panificaţie şi produse de patiserie obţinute din produse congelate, precum şi unităţile de restauraţie colective care utilizează la prepararea meniurilor produse alimentare congelate au obligaţia de a informa consumatorii prin afişare la loc vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu permită ştergerea, după caz, pe un afiş, pe etichetă, ambalaj de vânzare, în meniul oferit, ori altele asemenea, ce însoţesc produsul, cu menţiunea "produs/din produs decongelat".

Termenul "produs alimentar congelat" se referă la pâine şi produse de panificaţie, produse de patiserie, carne/produse de origine animală, legume, fructe.

Directorul general al ANPC Paul Anghel a precizat că scopul acestui ordin este acela de a contribui la informarea consumatorilor astfel încât drepturile să le fie respectate.

"Unii operatori economici nu informau consumatorii cu privire la faptul că produsele erau congelate şi ulterior decongelate", a explicat Anghel. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.