Defecţiunile apărute sâmbătă dimineaţă la sistemul informatic de emitere, gestiune şi monitorizare a rovinietei au fost remediate, acesta funcţionând în condiţii optime, anunţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, şi plata taxei de trecere la podurile de peste Dunăre se poate face prin utilizarea sistemului (inclusiv SMS).

Într-un comunicat transmis sâmbătă seară, CNADNR le recomandă şoferilor care la această oră se află în trafic ca până la orele 24.00 să îşi achiziţioneze rovinieta şi/sau peajul necesare călătoriilor pe autostrăzile şi drumurile naţionale din România.

Sistemul informatic de achiziţionare a rovinietei şi de plată a taxei de pod s-a blocat, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 04.00, din cauza unei defecţiuni. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România preciza că în perioada în care  sistemul nu funcţionează nu vor fi emise procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru cei surprinşi în trafic fără rovinietă/peaj.

Aceleaşi probleme au fost înregistrate şi de Paşte, când sistemul electronic de plată a rovinietei s-a blocat, din cauza unor defecţiuni la server, şi a fost repus în funcţiune a doua zi.

În acest weekend, mulţi români pleacă pe litoral sau în staţiunile de la munte, profitând de faptul că şi luni este zi nelucrătoare, cu ocazia sărbătorilor de Rusalii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.