Consiliul General al CNATDCU votează joi decizia în cazul acuzaţiei de plagiat care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, după ce va analiza raportul întocmit de comisia juridică, document care are la bază analiza a trei experţi, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Comisia juridică a CNATDCU a primit raportul întocmit de comisia de experţi care a analizat lucrarea de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Comisia de experţi a fost alcătuită din trei persoane", a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

La sfârşitul săptămânii trecute, experţii au înaintat comisiei juridice punctul lor de vedere, care va fi prezentat pentru decizia finală Consiliului general al CNATDCU.

Universitatea de Vest Timişoara a apreciat, după analiza sesizării de plagiat făcute de Mugur Ciuvică în privinţa tezei de doctorat a Laurei Kovesi, că 564 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate sunt similare cu alte surse, ceea ce, la nivelul întregii lucrări, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 la sută.

"În urma comparaţiei au fost excluse situaţiile în care s-a preluat identic din texte legislative şi rândurile identificate ca fiind similare cu lucrări publicate ulterior susţinerii tezei de doctorat analizate. În urma acestui demers, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din Universitatea de Vest Timişoara (UVT) a constatat că 564 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate sunt similare cu alte surse”, se arăta, în 17 noiembrie, într-un comunicat al Universităţii de Vest semnat de Preşedintele Comisiei de Etică şi Deontologie Profesională din UVT, conf. univ. dr. Corina Ilin.

Preşedintele Comisiei mai arăta că, având în vedere că teza de doctorat supusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare cu alte surse, în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI în 13 octombrie 2016, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 la sută.

"În absenţa unui raport al unei comisii de specialitate, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT îşi asumă în acest moment gradul de similaritate verificat de membrii ei în raport cu sesizarea. Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT concluzionează că sesizarea este nefondată pentru 4.141 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate şi parţial fondată pentru restul”, a menţionat conf. univ. dr. Corina Ilin.

Ea a mai susţinut că au fost făcute toate demersurile legale în vederea constituirii unei comisii de specialişti în Drept penal, conferenţiari sau profesori universitari, coordonatori de doctorat, care ar fi putut să analizeze, în raport cu sesizarea, teza de doctorat a Laurei Kovesi

"În urma acestor demersuri, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT a constatat că nu s-au întrunit condiţiile de a forma o comisie de specialişti, care ar putea să analizeze, în raport cu sesizarea, teza de doctorat”, precizează preşedintele Comisiei.

Potrivit regulamentului, UVT urma să trimită Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) o recomandare privind fie menţinerea, fie retragerea titlului de doctor.

Acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece Senatul UVT a votat ca Universitatea să îşi însuşească viitoarea decizie a CNATDCU, potrivit pressone.ro. Deşi ar fi fost transmise patru invitaţii din partea UVT pentru alte universităţi din ţară de a trimite specialişti în Drept pentru analizarea tezei de doctorat a lui Kovesi, nicio unitate de învăţământ nu şi-a trimis reprezentant.

Pe 30 septembrie 2016, şefa DNA preciza că teza sa de doctorat conţine 444 de pagini şi 442 de note de subsol şi că lucrarea a implicat studiul a 286 de surse bibliografice, dintre care 103 tratate, cursuri şi monografii, 71 de articole publicate în articole de specialitate, 27 de surse de legislaţie naţională, 20 de surse de legislaţie internaţională şi 65 de surse online (site-uri).

"Eu am venit pregătită cu probele pe care eu le-am depus în 2012 la acea comisie (n.r. argumentele prezentate comisiei în 2012). S-a făcut o sesizare în care s-a spus despre 40 de paragrafe dintr-o lucrare de 440 de pagini. Eu vă spun că am respectat în totalitate normele academice. Teza mea este corectă. Aveţi aici toate probele”, a spus Kovesi, precizând că prima proba este chiar certificatul de căsătorie, pentru că s-a precizat că Kovesi Codruţa a plagiat-o pe Lascu Codruţa.

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.

"Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României", a spus Sebastian Ghiţă.

Deputatul a mai susţinut că actualul procuror şef al DNA a ştiut, la vremea respectivă, de falsificarea raportului privind teza să de doctorat.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual, în cazul autodenunţului lui Sebastian Ghiţă privind teza de doctorat a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.