Un român a murit, doi au fost răniţi şi alţi nouă au fost daţi dispăruţi de către aparţinători în urma cutremurului ce a avut loc miercuri în Italia, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret decesul unui cetăţean român în urma cutremurului care a afectat, în cursul nopţii, regiunea centrală a Italiei. Misiunea diplomatică la Roma va asigura întreaga asistenţă consulară necesară în acest caz”, a anunţat MAE.

Alte două persoane de cetăţenie română au fost identificate printre răniţi şi au fost spitalizate. ”Un număr de nouă cetăţeni români rezidenţi în zona sinistrată au fost daţi dispăruţi de către aparţinători”, precizează ministerul.

Misiunea diplomatică română se află permanent în legătură cu autorităţile italiene şi a trimis la faţa locului două echipe consulare mobile (una de la ambasada României la Roma şi celalată de la consulatul general al României la Bologna), care încearcă să afle date despre alţi români care se află în zona seismului.

”MAE reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 şi (0039) 06 835 233 56,  Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 şi (0039)  051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă”, mai precizează Ministerul Afacerilor Externe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.