Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, consideră că Liviu Dragnea a creat un moment de ”o ipocrizie maximă” când a promis majorarea salariilor primarilor, ea explicând că liberalii au depus amendamente în acest sens la ordonanţa privind salariile demnitarilor şi a solicitat social-democraţilor să le aprobe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Astăzi am asistat la încă un moment al ipocriziei maxime din partea domnului Dragnea. L-am văzut în faţa aleşilor locali, a oamenilor care duc greul deciziilor din comunităţile locale, unde de cele mai multe ori trebuie să facă faţă cu bani puţini unor răspunderi foarte mari, dezamăgindu-i cu creşterea salariilor. L-am văzut precum Ceauşescu de la balcon promiţând majorarea salariilor primarilor”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a explicat că PNL a depus amendamente la ordonanţa de urgenţă privind salariile demnitarilor, prin care a propus majorarea salariilor primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene.

”Vrem să-l vedem pe domnul Dragnea foarte clar: susţine sau nu susţine creşterea acestor salarii? Are posibilitatea, prin forţă politică, prin decizie politică, să nu-i mai amăgească nici pe primari, nici pe preşedinţii de CJ”, a conchis Raluca Turcan. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni, la reuniunea Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, că a crescut salarizarea în rândul funcţionarilor, urmând să se majoreze şi veniturile primarilor, afirmaţie ce a fost urmată de un val de aplauze venite din partea celor din sală.

„Vreau să exprim respectul meu pentru ceea ce faceţi, pentru faptul că rezistaţi şi ţineti vie această flacără a speranţei în comunităţile pe care le conduceţi (...). Salarizarea în rândul funcţionarilor a crescut, urmează salarizarea primarului”, a subliniat preşedintele PSD.

Referitor la legea salarizării unitare, Liviu Dragnea a afirmat că, în două-trei săptămâni, se va veni cu ea în Parlament pentru a putea să intre în vigoare la 1 iulie.

La rândul său, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a criticat actuala "filosofie" a salarizării, în care primarii sunt mai prost plătiţi decât angajaţii lor, promiţând că se va ieşi din acest "populism", iar veniturile lor vor creşte şi le vor depăşi pe cele ale directorilor din subordine, dar şi că vor primi sporuri pentru absorbţia fondurilor europene şi chiar şi pentru vechime în funcţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.