Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, joi, că formaţiunea pe care o reprezintă nu se va asocia niciodată într-o construcţie politică cu Traian Băsescu, el arătând că există perspectiva reală de a forma o viitoare majoritate parlamentară şi o coaliţie guvernamentală împreună cu PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu anunţă ”nici în prezent şi nici în viitor, numele său sau al ALDE nu se va asocia în vreo construcţie politică cu Traian Băsescu, aşa cum insinuează o serie de politruci dornici să inducă derută în electorat”. 

”Noi, liberalii, nu putem uita cum a fost umilită voinţa majorităţii poporului român, când votul său zdrobitor exprimat la referendumul de demitere din 2012 a fost anulat în mod mai mult decât suspect printr-o erată a Curţii Constituţionale. Noi, liberalii, nu putem uita că părintele care a crescut statul mafiot timp de două mandate este Traian Băsescu. Acum, acelaşi personaj se prezintă în mod ipocrit ca un apărător al Justiţiei şi al statului de drept, în contradicţie flagrantă cu autodenunţul său public făcut nu demult la un post de televiziune”, precizează copreşedintele ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu spune despre Traian Băsescu  că ”încearcă să treacă PMP de pragul electoral, nu pentru a contribui la binele comunităţii”. 

”A avut destul timp ca preşedinte şi rezultatele s-au văzut. Reamintesc naivilor care l-au urmat în PMP că Băsescu şi-a «ucis» toţi colaboratorii după ce s-a folosit de ei în propriul interes. În realitate, Băsescu vrea să-şi creeze un instrument politic cu care să-şi negocieze conform cutumelor statului mafiot propria libertate şi a apropiaţilor săi şi cu care, alături de dosarele SRI cu care a plecat de la Cotroceni, să şantajeze şi să ameninţe, aşa cum se vede din ce în ce mai des în spaţiul public”, afirmă acesta.

Potrivit lui Tăriceanu, ”în urma unei analize a persoanele care conduc azi PNL şi PMP şi mentalitatea lor, o alianţă dintre aceste două partide este aproape naturală”. 

”Separarea dintre Băsescu şi Blaga, dintre Băsescu şi pdl-iştii care controlează azi PNL s-a produs datorită lui Elena Udrea şi  nicidecum din motive doctrinare. De aceea, cred că PNL nu este un partid izolat, aşa cum afirmă unii, ci are în Traian Băsescu un potenţial aliat cu care împărtăşeşte aceeaşi mentalitate în privinţa democraţiei şi a statului de drept”, mai afirmă Călin Popescu Tăriceanu. 

Călin Popescu Tăriceanu susţine că este oportun ca electoratul să cunoască şi să înţeleagă care este miza cea mare a alegerilor parlamentare, anume alegerea între un stat de drept sau stat mafiot.

”Pentru această miză, lupta se va duce, pe de o parte, între forţele democratice care militează pentru revenirea la statul de drept, la respectarea Drepturilor Omului, la o democraţie reală şi nu mimată, golită de conţinut, iar de cealaltă parte, de forţe nedemocratice, forţe oculte patronate de preşedintele Iohannis care vor să se eternizeze la putere ca să-şi păstreze pârghiile de control cu care să muşamalizeze definitiv toate fărădelegile săvârşite în ultimii 12 ani şi rămase nepedepsite de Justiţie”, spune liderul ALDE. 

Potrivit lui Călin Popescu Tăriceanu, ”forţele nedemocratice controlează binomul SRI-DNA, ceea ce pare să le confere un avantaj, dar rezultatul alegerilor locale demonstrează că electoratul a înţeles că în spatele luptei legitime împotriva corupţiei financiare s-a construit cel mai periculos tip de corupţie: corupţia dată de deţinerea puterii absolute şi întreţinută cu complicitatea unor persoane din conducerea unor instituţii de forţă ale statului”. 

”Exercitarea puterii în mod ilegal de unele instituţii de forţă scăpate de sub orice control al societăţii a fost descrisă public chiar de fostul Preşedinte al României. Acest «modus operandi» prezentat de Traian Băsescu s-a extins şi a transformat drepturile şi libertăţile cetăţenilor într-un lux. Mă refer aici la simpli cetăţeni (vezi cazul Rarinca şi nu numai) văduviţi de drepturile lor constituţionale şi procesuale, ceea ce a urcat România pe un nedorit loc 2 în privinţa proceselor pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)”, afirmă Călin Popescu Tăriceanu. 

El menţionează că ALDE se află de partea forţelor democratice, cu perspectiva reală de a forma o viitoare majoritate parlamentară şi o coaliţie guvernamentală împreună cu PSD.  ”De partea cealaltă, se află PNL, un partid-remorcă al preşedintelui Iohannis, un partid care şi-a pierdut identitatea liberală şi alcărui drum este dictat din laboratoarele oculte care operează împotriva Constituţiei şi a legilor, sub patronajul Cotrocenilor”, spune Tăriceanu.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.