Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a prezentat, joi, marile proiecte ale Bucureştiului, într-o întâlnire ţinută la Teatrul Excelsior, instituţie din subordinea Primăriei. Participanţii au fost candidaţii PSD pentru Bucureşti la alegerile parlamentare, primarii de sectoare, membri de partid şi simpatizanţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În deschidere, un tenor a interpretat imnul naţional, cu sala în picioare şi cu lacrimi în ochi.

Gabriela Firea a început prin a prezenţa principalele proiecte iniţiate în cele patru luni de mandat de când se află la conducerea Primăriei, cu menţiunea că "PSD a făcut tot ceea ce a promis”.

Ea a amintit de modernizarea celor 19 spitale din Capitală, printr-un proiect de 40 milioane de euro, aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Pe post de moderator, Gabriela Firea l-a invitat pe scenă, "spre exemplificare”, pe managerul spitalului Sfânta Maria, Narcis Copcă, să-şi spună părerea despre acest proiect.

După mulţumiri, medicul a susţinut că doreşte să facă primul transplant pulmonar din România.

"Vom avea un Bucureşti mai tânăr, mai frumos şi mai sănătos. Sunt convins că nu se va întâmpla că în perioada 2004 - 2008, când s-au cheltuit miliarde de lei pe aparatură nefolosită, iar medicii au plecat. Medicii sunt tradiţional, ca opţiune politică, de dreapta, dar dintre cei cu care am vorbit, 75 la sută votează stânga la aceste alegeri”, a precizat Copcă.

A urmat la microfon primarul general, care a ţinut să amintească faptul că spitalul lui Copcă nu a primit finanţare pentru a se realiza transplant pulmonar în România deoarece "ministrul tehnocrat nu a finanţat proiectul, deşi avem specialişti foarte buni şi dotările necesare”.

Al doilea proiect prezentat de Firea ca fiind unul personal a fost acela al modernizării şi dotării tuturor cabinetelor medicale şcolare şi stomatologice. Costurile estimate de primarul Capitalei pentru acest proiect se ridică la 10 milioane de euro.

Gabriela Firea a invitat pe scenă o doamnă medic şi o asistentă medicală. "Spuneţi dumneavoastră ce credeţi despre acest program”, le-a îndemnat Firea.

"În sfârşit, cineva se ţine de cuvânt. De la anul, copiii vor beneficia de asistenţă medicală şi stomatologică de mare calitate”, a spus doctoriţa. Asistenta a fost de acord cu programul Gabrielei Firea.

Al treilea proiect prezentat de primarul general a fost "Parteneriat între generaţii", votat "doar de consilierii PSD şi ALDE din Consiliul General al Capitalei”.

Potrivit acestui proiect, studenţii din Capitală ar putea câştiga 500 de lei pe lună dacă au grijă de un bătrân sau ajută un copil sărac.

Studenţii ar urma să primească aceşti bani dacă îi ajută la cumpărături pe bătrâni, dacă le plătesc facturile sau le fac alte comisioane, în timp ce alţi studenţi pot da meditaţii elevilor care nu au bani să plătească ore suplimentare.

Au fost invitaţi pe scenă un copil, doi studenţi şi un bătrân. "Cum consideraţi acest program?”, a întrebat Firea. "Tinerii au de învăţat de la bătrâni şi nu strică un ban în plus”, a spus unul dintre studenţi. 

Seniorul a fost întrebat dacă ar primi un student în gazdă în condiţiile în care acesta l-ar ajuta la chestiunile mărunte din gospodărie.

"Îmi exprim sentimentele mele de gratitudine”, a fost răspunsul pensionarului, în timp ce o fetiţă a arătat că ar vrea să ia meditaţii la engleză.

Alt proiect promovat de Firea este cel al construcţiei de locuinţe pentru tineri şi locuinţe sociale.

"Avem 200.000 de cereri în Capitală. Primăria Generală nu face concurenţă dezvoltatorilor imobiliari. Tinerii beneficiari niciodată nu şi-ar fi permis să cumpere un apartament de pe piaţa liberă. Este o nişă specială”, a susţinut Firea.

Ea a invitat apoi câţiva tineri care ar putea să solicite viitoarele locuinţe sociale sau pe care ar putea să le închirieze ieftin.

Au urcat pe scenă cinci tineri. "Este un proiect la care acum câţiva ani nici nu îndrăzneam să visăm”, a spus unul dintre ei.

"Locuinţele pentru tineri sunt un lucru benefic, felicitări doamna primar”, a rostit un altul, în timp ce al treilea a precizat: "Vreau să vă felicit pentru toate iniţiativele de până acum”.

"Mai vrea cineva?", i-a întrebat Firea pe cei prezenţi pe scenă.

"Tinerii şi studenţii s-au confruntat cu această problemă. Mulţumesc pentru că v-aţi gândit la noi. Un proiect extraordinar. Sunt şi politicieni care fac ce au promis", a susţinut al patrulea potenţial beneficiar de locuinţă socială de la primărie.

Seara de la teatrul Excelsior s-a încheiat cu prezentarea candidaţilor PSD pentru Bucureşti la Camera Deputaţilor şi Senat, care au urcat pe scenă în timp ce portretele lor erau proiectate pe un ecran.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.