USR îşi consolidează susţinerea din partea bucureştenilor şi la alegerile parlamentare, fiind cotat cu doar câteva ore înainte de închiderea urnelor, la aproximativ 25% din opţiunile de vot, ceea ce menţine partidul condus de Nicuşor Dan pe locul al doilea în Bucureşti, după PSD, dar cu aproximativ zece procente în faţa liberalilor. La nivel naţional, PSD ar avea peste 45%, iar PNL ar fi pe locul al doilea, cu jumătate din numărul de voturi al social-democraţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform cifrelor vehiculate la această oră la nivelul principalelor partide politice, PSD ar avea în Capitală aproximativ 38% din voturi, iar USR - 25%. Liberalii se clasează abia pe poziţia a treia, la distanţă de USR, având în jur de 15%.

PMP ar avea 9% din voturi, fiind urmat de ALDE cu 7%.

La alegerile locale din iunie, PSD-UNPR a obţinut 40,42% din voturile bucureştenilor, USB - 25,34%, iar PNL - 13,07%.

La nivel naţional, atât cifrele atribuite celor două case de sondare acreditate de AEP pentru aceste alegeri (IRES şi CURS - Avangarde), cât şi cele care vin dinspre partide plasează PSD pe primul loc în opţiunile de vot, cu scoruri între 45% şi 48%, urmat de PNL în jur de 20%. USR ar avea 7-9%, ALDE şi UDMR sunt situate cu puţin peste pragul electoral de 5%, în timp ce PMP este la limită, fiind cotat cu 4-6%.

Primele rezultate ale exit-poll-urilor IRES şi CURS - Avangarde urmează să fie prezentate la ora 21.00, când se închid urnele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.