Liderul deputaţilor PMP, Eugen Tomac, a solicitat conducerii Parlamentului un alt calendar pentru audierea miniştrilor şi studierea celor 171 de pagini ale programului de guvernare, fiind susţinut de PNL şi USR, însă majoritatea a respins propunerea, Călin Popescu Tăriceanu afirmând că opoziţia trebuie să facă "un efort intelectual" şi să citească programul de guvernare mai repede.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am solicitat ca cele 171 de pagini pe care le conţine acest program de guvernare, să se amâne programul ordinii de zi propus pentru mâine, să avem timp a studia acest program de guvernare. Altfel e bătaie de joc (...) Cred că este esenţial să avem timp la dispoziţie pentru a analiza fiecare punct din programul de guvernare", a spus Tomac.

Deputatul PMP a precizat că el a dorit ca audierile să înceapă miercuri la prânz, pentru ca programul de guvernare să fie parcurs mai bine de către parlamentari. PNL şi USR au susţinut această poziţie, însă, la vot, majoritatea PSD-ALDE-UDMR a respins propunerea.

"E un atac la adresa democraţiei parlamentare. Nu se poate să faci activitate de parlamentar de calitate pe fugă", a acuzat Tomac, la finalul şedinţei.

În replică, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că acest program strâns este provocat de "întârzierile" lui Klaus Iohannis de a desemna un premier, astfel încât audierile trebuie făcute repede, pentru că există "o aşteptare" din partea populaţiei ca Guvernul să fie pus în funcţie.

"Programul nu poate să fie, cum a fost la Guvernul tehnocrat, o pagină, îmi pare foarte rău. Trebuie unii dintre colegii noştri să înţeleagă că trebuie să facă un efort intelectual ceva mai mare. Pretenţiile noastre pentru un guvern politic iată că sunt mai mari decât cele pentru un guvern tehnocrat", a spus Tăriceanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.