Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a anunţat, joi seară, în şedinţa Biroului Permanent Judeţean, care este în desfăşurare la ora transmiterii acestei ştiri, că demisionează din funcţia de preşedinte al PNL Timiş şi că nu va mai candida pentru un nou mandat de primar în 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor surse din cadrul partidului, mai mulţi liberali i-au cerut demisia preşedintelui PNL Timiş, Nicolae Robu, în şedinţa Biroului Permanent Judeţean care este în desfăşurare la ora transmiterii acestei ştiri.

Nicolae Robu şi-a anunţat demisia şi a spus chiar că nu va mai candida pentru un nou mandat de primar în anul 2020, au precizat sursele citate.

Nicolae Robu s-a înscris în PNL în anul 2008 şi tot de atunci conduce filiala Timiş a PNL, fiind primar la al doilea mandat.

Duminică seară, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, declara că la nivelul partidului trebuie să fie organizate ”alegeri cât mai repede” şi că până atunci ”cineva trebuie să joace rolul de preşedinte”.

”Demisia mea ar fi cel mai simplu lucru, nu asta este problema noastră, noi trebuie să facem alegeri cât mai repede şi în Timiş şi în toată ţara, la nivelul PNL. Până la alegeri, cineva trebuie să joace rolul de preşedinte, că îl joc eu, că îl joacă alţii, este prea puţin important, dar trebuie să ajungem la conduceri legitime, stabilite prin alegeri democratice şi asta cât mai repede”, declara Robu, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.