Europarlamentarul Cătălin Ivan susţine că Liviu Dragnea este atât de convingător în PSD, inclusiv atunci când se dau sancţiuni, pentru că argumentul său este legat de fondurile ministrului Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dragnea este atât de convingător, pentru că argumentul lui este Shhaideh. Cât timp are fondurile pentru dezvoltare locală, el este foarte convingător, inclusiv atunci când propune excluderi”, a declarat Cătălin Ivan, într-o conferinţă de presă susţinută în comuna ieşeană Dobrovăţ.

Întrebat dacă nu se teme că va fi sancţionat în PSD pentru declaraţiile făcute, Cătălin Ivan a spus: ”Să mă excludă, că mă înscriu din nou”.

Cătălin Ivan a mai precizat că niciun membru de partid nu-şi poate pierde calitatea doar pentru că preşedintele partidului stabileşte acest lucru.

”Dacă domnul Dragnea vrea să mă sancţioneze, atunci să convoace Comitetul Executiv şi să propună excluderea mea”, a spus Ivan.

Europarlamentarul PSD a mai afirmat că este un dezastru faptul că PSD a scăzut cu 15 la sută în sondaje, în urma scandalului generat în jurul OUG 13.

”E un dezastru, iar asta se petrece în doar două luni. Sunt probleme interne, partidul merge într-o direcţie greşită. Perioada grea se va opri în funcţie de ceea ce va face conducerea PSD”, a spus europarlamentarul Cătălin Ivan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.