Ministrul Justiţiei Florin Iordache l-a asigurat pe premierul Sorin Grindeanu, în şedinţa din 31 ianuarie, că Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale are toate avizele necesare, acelaşi lucru susţinând şi secretarul general al Executivului, Mihai Busuioc, potrivit stenogramei din şedinţa respectivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Domnule prim-ministru, vă rog să suplimentăm ordinea de zi cu trei proiecte. Este vorba, primul dintre ele, sau două dintre ele fac parte din pachetul de legi care vizează evitarea unei  hotărâri pilot de la CEDO. Şi aici discut de proiectul de lege privind graţierea unor pedepse. Nu am avut nevo... Cel de al doilea este proiect de lege pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. La acest proiect de lege am avizul domnului ministru de externe, domnul Meleşcanu. Şi cel de-al treilea, vă rog să suplimentăm şi cu cel de-al treilea. Este vorba de proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală”, i-a spus ministrul Justiţiei Florin Iordache premierului Sorin Grindeanu în şedinţa de guvern din data de 31 iaunuarie, potrivit stenogramei publicată de Executiv.

Premierul l-a întrebat dacă există toate avizele  şi dacă toate procedurile cerute sunt îndeplinite, Iordache răspunzând ”bineînţeles”.

De asemenea, premierul Sorin Grindeanu l-a întrebat pe secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, acelaşi lucru, acesta spuându-i prim-ministrului că ”din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate”.

În momentul când au ajuns cu discuţiile la proiectul de ordonanţă privind codurile penale, premierul a cerut încă o dată asigurări că toate procedurile sunt îndeplinite şi că are toate avizele, Florin Iordache răspunzând afirmativ:

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Domnule ministru, aveţi toate avizele?

Dl. Florin Iordache

Bineînţeles.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Toate procedurile care sunt cerute?

Dl. Florin Iordache

Da, domnule prim-ministru.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Sunt îndeplinite?

Dl. Florin Iordache

Da.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Domnule secretar general, toate lucrurile sunt îndeplinite, toate avizele?

Dl. Mihai Busuioc

Domnule prim-ministru din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Mulţumesc.”

La conferinţa de presă care a urmat şedinţei în care a fost adoptată OUG 13/2017, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a precizat că ordonanţa avea avizele de la Ministerul de Interne şi de la Ministerul Afacerilor Externe. Proiectul nu primisese încă avizul CSM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.