Comisia de control al SRI intenţionează să discute miercuri, în cadrul audierii directorului SRI, Eduard Hellvig, şi despre „influenţa” Serviciului asupra protestelor care au avut loc duminică seară în întreaga ţară, deoarece această chestiune priveşte şi „siguranţa naţională”, au declarat, luni, surse din Comisie pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sursele citate au afirmat că membrii Comisiei de control al SRI vor adăuga la ordinea de zi şi „subiectul mai larg al evenimentelor” care au avut loc duminică seara în întreaga ţară, unde zeci de mii de oameni au protestat faţă de ordonanţele care vizează graţierea şi modificările aduse Codului penal.

Potrivit surselor News.ro, reprezentanţii SRI vor fi întrebaţi, în cadrul audierii de miercuri din Comisie, despre „influenţa lor asupra situaţiei generale a ţării”. „Priveşte şi siguranţa naţională”, au completat sursele citate. 

Eduard Hellvig a fost invitat, miercuri, la comisie, pe tema scandalului în care a fost implicat Florian Coldea.

SRI a respins, într-un comunicat de presă transmis duminică seară, "orice încercare de a implica instituţia în dispute politice, organizare de proteste sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit cadrului legal".

"Respingem categoric orice încercare de a implica SRI în dispute politice, organizare de proteste sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit cadrului legal. Considerăm aceste afirmaţii denigratoare şi menite să afecteze instituţii fundamentale ale regimului democratic. SRI îşi reafirmă determinarea de a rămâne echidistant, neimplicat politic şi concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii", a arătat Serviciul Român de Informaţii.

SRI a menţionat că aduce aceste precizări "în urma acuzaţiilor grave aduse în spaţiul public privind implicarea instituţiei în organizarea protestului de duminică".

Peste 20.000 de oameni au protestat, duminică seară, în Capitală faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Manifestaţia, care a durat patru ore, a început în Piaţa Universităţii, de unde oamenii au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, iar de acolo la sediul PSD.

La manifestaţia din Piaţa Universităţii s-a aflat, timp de aproximativ 15 minute, şi preşedintele Klaus Iohannis, care a fost aplaudat de către protestatari şi i-a fost scandat numele. ”Avem preşedinte”, ”Iohannis e cu noi”, ”România cere: fără graţiere”, au strigat oamenii.

Şeful statului a stat aproximativ un sfert de oră în mijlocul manifestanţilor şi a spus că este inadmisibil să fie schimbate legile în modul în care se intenţionează şi că oamenii au de ce să fie indignaţi. ”O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept. Ori aşa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, sunt indignaţi”, a spus Iohannis la sosire.

Alte câteva zeci de mii de persoane au protestat în mai multe oraşe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.