Premierul Sorin Grindeanu se întâlneşte, vineri dimineaţă, de la ora 9, cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, şi cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae-Stan, la Palatul Victoria.Surse guvernamentale au declarat pentru News.ro că discuţia vizează scrisoarea de la Comisia Europeană trimisă Guvernului în care se cer măsuri pentru reducerea deficitului, estimat la 3,6%, dar şi despre încasările la buget.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Sorin Grindeanu are o întâlnire la ora 9.00, la sediul Guvernului, cu ministrul Finanţelor Viorel Ştefan şi cu preşedintele ANAF, Bogdan Nicolae-Stan despre scrisoarea pe care Comisia Europeană a trimis-o Ministerului de Finanţe, în care avertizează că, potrivit datelor disponibile, deficitul ar urma să depăşească 3% în 2017 şi cere ca Executivul de la Bucureşti să anunţe măsuri clare pentru reducerea lui.

Potrivit surselor citate, aceasta ar fi prima discuţie despre scrisoarea Comisiei Europene, acest subiect nefiind abordat până acum de membrii Guvernului.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, se discută şi despre încasările la buget, subiect generat de faptul că execuţia bugetară pe luna ianuarie a stârnit îngrijorări, au mai afirmat sursele citate. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, execuţia bugetară pe ianuarie s-a încheiat cu un excedent de 3 miliarde lei, mai mic decât în aceeaşi perioadă a lui 2016, când a fost de 4,7 miliarde de lei.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrivskis, şi Comisarul pentru Afaceri Economice şi Financiare, Pierre Moscovici, i-au trimis lui Viorel Ştefan o scrisoare pe 22 februarie în care avertizează asupra riscului ca deficitul de 3% să fie depăşit, ajungând la 3,6% în 2017 şi la 3,9% în 2018.

"Comisia Europeană a dat publicităţii, recent, Prognoza de Iarnă care conţine şi proiecţiile bugetare ale României. Comisia a remarcat creşterea abruptă faţă de anul anterior a deficitului bugetului general consolidat, la 2,8% în 2016. Documentul estimează un deficit de 3,6% din PIB pentru anul 2017 şi unul de 3,9% din PIB pentru anul 2018. Pe aceste considerente, există un risc clar, în baza previziunilor Comisiei referitoare la anii 2017 şi 2018, de neîndeplinire a criteriilor de deficit", se arată în scrisoarea publicată de cursdeguvernare.ro

România a primit doar o scrisoare formală din partea comisarilor europeni Valdis Dombrovskis şi Pierre Moscovici, în contextul publicării de către Comisia Europeană a rapoartelor privind situaţia economică şi socială din statele membre, însă nu cuprinde referiri la dezechilibre economice, ci o preocupare despre o eventuală depăşire a ţintei de deficit pentru anul 2017, a răspuns Ministerul Finanţelor, care asigură că se va încadra într-un deficit de 3%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.