Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a părăsit, miercuri după-amiază, sediul DNA Ploieşti, după aproape trei ore de audieri, el spunând că este vorba despre o anchetă ”în stadiu incipient”, fără a da detalii despre motivele pentru care a fost citat în faţa procurorilor. Potrivit unor surse judiciare, Zgonea a fost audiat în calitate de suspect, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind suspectat că a intervenit pentru numirea în funcţie a unui secretar de stat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Valeriu Zgonea a petrecut, miercuri, aproximativ două ore şi jumătate în faţa procurorilor DNA Ploieşti, unde a fost citat ca suspect într-un dosar de corupţie.

La ieşirea din sediul parchetului anticorupţie, Zgonea le-a spus jurnaliştilor că este vorba despre o anchetă ”în stadiu incipient”, refuzând să dea detalii despre motivele pentru care a fost citat la DNA.

Surse judiciare au declarat că fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a fost chemat la DNA Ploieşti în calitate de suspect pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind suspectat că a intervenit pentru numirea în funcţie a unui secretar de stat. 

Valeriu Zgonea a ajuns la sediul DNA Ploieşti, miercuri, cu puţin înainte de ora 11.00, oră la care fusese citat, potrivit unor surse judiciare.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a venit însoţit de avocat, iar la intrarea în sediul parchetului nu a făcut declaraţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.