Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că nu crede că va fi iniţiată o lege a amnistiei şi graţierii, dar acest lucru trebuie întrebat la Ministerul Justiţiei, adăugând însă că sunt necesare norme pentru ca asupra justiţiei să nu mai aibă loc "influenţe".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat despre posibilitatea unei legi privind amnistia şi graţierea, Dragnea a răspuns: "Întrebaţi la Ministerul Justiţiei, nu ştiu. (...) Eu nu cred că va veni".

El a precizat că se impune însă la Ministerul Justiţiei să ia în calcul alte solicitări venite din sistem. "Eu cred că se impune ca Ministrul Justiţiei să ţină cont de toate discuţiile, întâmplările din ultimii ani. Trebuie să se aplece cu atenţie faţă de toate solicitările care au venit din partea judecătorilor, în special, în ceea ce priveşte infrastructura, salarizarea, alte drepturi, şi să se gândească la un sistem care să protejeze judecătorii de orice alte influenţe", a spus el.

Preşedintele PSD a spus că nu mai este la fel de sigur ca înainte că nu există "influenţe" din partea unor politicieni în justiţie.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, pe 9 ianuarie, că înfiinţarea a două penitenciare nu ar rezolva problema supraaglomerării din închisori şi a spus, referindu-se la o eventuală lege a amnistiei, că, în această situaţie, există două soluţii: ori construieşti o casă, ori mai dai pe cineva afară din casă.

"Din punctul meu de vedere, după cum aţi discutat şi cu domnul Vulpe de la ANP, ai două soluţii: ori construieşti o casă, ori mai dai pe cineva afară din casă. Dacă nu finalizăm aceste discuţii pe oportunitate, cred că este anormal să ne pronunţăm dacă există sau nu există o astfel de lege", a spus Florin Iordache, despre o eventuală lege a amnistiei şi graţierii.

Ministrul Justiţiei a adăugat că înfiinţarea a două penitenciare nu ar rezolva problema supraaglomerării, din moment ce gradul de ocupare al închisorilor este de 144 la sută.

"Construcţia de penitenciare este o soluţie, dar o construcţie de penitenciar nu se poate finaliza decât în minim cinci ani. În acest moment, s-ar putea construi două penitenciare. Cu un grad de ocupare de 144 la sută, construcţia a două penitenciare nu rezolvă situaţia", a spus Iordache.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.