Doar 153 de parlamentari se aflau în sala de plen a Camerei Deputaţilor la votul final în care a fost adoptată Legea de aprobare a OUG privind majorările salariale, sub numărul de 177 necesar cvorumului de şedinţă şi sub numărul de 185, anunţat oficial odată cu votul final, potrivit înregistrării video realizate de News.ro imediat după anunţarea rezultatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înainte de începerea votului final de luni, atât deputatul independent Remus Cernea, cât şi liberalul Mircea Toader au cerut apel nominal, pentru identificarea exactă a numărului de deputaţi care se aflau în sală, având în vedere că aceasta era pe jumătate goală.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache,  a supus la vot cererea, însă nu a întrunit decât 5 voturi favorabile, având în vedere că deputaţii PNL nu se aflau în sală, lipsind de la vot.

În aceste condiţii, Legea de aprobare a OUG 20/2016 a fost supusă la vot, Florin Iordache anunţând că au fost înregistrate 184 de voturi "pentru", iar un alt deputat se afla în sală, dar nu a votat.

Liberalii susţin că nu a existat cvorum la votul pentru majorările salariale şi PNL va aduce şi el dovezi video
CITEȘTE ȘI Liberalii susţin că nu a existat cvorum la votul pentru majorările salariale şi PNL va aduce şi el dovezi video

După alte două voturi efectuate în plen, Florin Iordache a revenit anunţând că numărul a scăzut la puţin peste 170, iar la ultimele voturi a avut dificultăţi în înregistrarea cvorumului, spunând de la prezidiu că lipseşte un deputat.

Cu toate acestea, potrivit unei înregistrări realizate de News.ro în sala de plen imediat după momentul votului pentru Legea de aprobare a OUG 20/2016, numărul deputaţilor era de 153, sub cvorumul legal de 177 şi sub numărul anunţat de la prezidiu, de 185.

O situaţie similară s-a înregistrat în 2010, la votul pentru Legea pensiilor, când preşedintele Camerei Deputaţilor de la acea vreme, Roberta Anastase, a anunţat că peste 170 de parlamentari au votat proiectul, deşi în sală nu se aflau mai mult de 80 de deputaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.