Premierul Dacian Cioloş a luat act, joi, de demisia lui Petre Tobă din funcţia de ministru de Interne, după ce el a oficialul a transmis o declaraţie prin care anunţa că părăseşte Guvernul pentru a evita un "scandal public", au declarat, pentru News.ro, surse guvernamentale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit surselor citate, premierul Dacian Cioloş a acceptat demisia lui Petre Tobă, după ce ministrul a transmis o declaraţie de presă prin care anunţa că părăseşte Executivul.

Anterior, premierul a declarat, comentând cererea DNA de începere a urmăririi penale a ministrului Petre Tobă, că, în aceste condiţii, cea mai bună decizie este demisia, în caz contrar urmând să îl demită.

"Nu comentez, pentru că nu ştiu exact despre ce este vorba. Un lucru este clar: indiferent despre cine ar fi vorba, cineva care are semnatură mea pentru a fi numit în aceste condiţii trebuie să îşi dea demisia sau o să ii cer eu să plece. Nu înseamnă că respectiva persoană este vinovată, justiţia va decide, dar e vorba în primul rând de moralitate", a afirmat premierului Cioloş.

El a precizat că va avea o discuţie cu Petre Tobă şi va vedea care va fi decizia lui. "În aceste condiţii cred că e cel mai bine pentru Guvern (să plece din funcţie - n.r.)", a completat prim-ministrul.

Procurorul şef al DNA a transmis procurorului general solicitarea de începere a urmăririi penale a ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, pentru favorizarea făptuitorului, infracţiune săvârşită în perioada mandatului de ministru al acestuia, anunţă DNA. Procurorii spun că Petre Tobă a refuzat declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente solicitate de anchetatori în dosarul DIPI.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Kovesi, i-a solicitat procurorului general, Augustin Lazăr, să-i ceară preşedintelui României încuviinţarea urmării penale a ministrului de Interne, Petre Tobă, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului în dosarul privind deturnările de fonduri din bugetul DIPI.

Procurorii DNA îl acuză pe ministrul de Interne că a refuzat, în mod discreţionar, declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente care ar fi dovedit deturnările de fonduri din bugetul DIPI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.