Preşedintele comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informaţii, Georgian Pop, a anunţat că a convocat pentru miercuri, la ora 13.00, o şedinţă a comisiei, în contextul evenimentelor din Bruxelles, în care să fie prezentată perspectiva riscurilor teroriste pentru România şi ce solicitări are SRI privind cadrul juridic pentru ca Serviciul să facă prevenţia mult mai bine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am solicitat conducerii SRI să ne trimită un document, care este evaluarea de etapă privind perspectiva riscurilor teroriste pentru România şi brigada antiteroristă şi tot sistemul antiterorist din România, ce solicitări au privind instrumentele de tip juridic pentru a-şi face treaba de prevenţie mult mai bine", a spus Pop.

Preşedintele comisiei de control al SRI a prezentat restanţele cu care se confruntă serviciile de informaţii din România, la momentul actual.

"Nu avem reglementată încă, după foarte mult timp, chestiunea cu cartelele pre-pay. Cred că pe zona ameninţării teroriste e o vulnerabilitate pentru noi toţi. Nu avem reglementată legea securităţii cibernetice. Teroriştii comunică între ei în spaţiul virtual", a spus Georgian Pop.

"Cred că este o responsabilitate a tuturor, în special a politicienilor, să propunem acele instrumente legislative şi juridice care să asigure echilibrul corect între respectarea drepturilor la viaţă privată, dar şi capacitatea de asigurare a securităţii naţionale a României, în special eficienţă pe antiterorism, astfel încât dreptul la viaţă să fie asigurat”, a mai spus preşedintele Comisiei de control SRI.

Georgian Pop a arătat că OUG privind interceptările trebuie îmbunătăţită, iar colaborarea interinstituţională dintre SRI şi DIICOT nu trebuie întreruptă. "Dacă această ordonanţă este întreruptă pentru o perioadă de timp, consider că e cea mai mare eroare strategică pe care o poate face România", a punctat şeful comisiei de control SRI.

"Din nefericire, ne aflăm într-o menghină foarte complicată. La vest - Bruxelles şi Paris - aceste atentate nu au fost sporadice, ci în cascadă. La fel se întâmplă în est - în Turcia, unde nu au fost evenimente izolate, au fost atentate programate şi executate în cascadă”, a menţionat preşedintele comisiei de control parlamentar al Serviciului Român de Informaţii.

El a precizat că, în momentul de faţă, în România sistemul de prevenţie pe dimensiunea antiteroristă a fost menţinut pe ”albastru - precaut”, ceea ce înseamnă un nivel relativ scăzut.

”Vă asigur că menţinerea acestui nivel înseamnă foarte multă muncă de prevenţie. Ofiţerii şi subofiţerii muncesc non-stop pentru a monitoriza şi pentru a preveni să se întâmple ceva la noi în ţară", a spus el, adăugând că, în urma noului acord UE - Turcia, cetăţenii turci, printre care şi simpatizanţi ai unor grupări teroriste, vor putea intra fără viză în Europa, inclusiv în România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.