Birourile Permanente Reunite se întrunesc marţi, de la ora 17.00, pentru a discuta şi a pune pe ordinea de zi a plenului reunit de miercuri proiectul de lege privind constituirea Comisiei de control a Serviciului de Informaţii Externe, în condiţiile în care mai mulţi senatori şi deputaţi au depus o iniţiativă legislativă care prevede creşterea numărului de membri ai Comisiei de la cinci la şapte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

PSD doreşte să îşi adjudece şi conducerea Comisiei de control a SIE, după ce social-democraţii au obţinut şi şefia Comisiei de control a SRI prin Adrian Ţuţuianu.

Printre numele vehiculate să conducă Comisia de control a SIE se numără social-democraţii Dorel Căprar, Mihai Weber, Ion Mocioalcă şi Georgian Pop, au declarat surse PSD pentru News.ro.

Plenul reunit al celor două Camere a decis, pe 16 ianuarie, amânarea înfiinţării Comisiei pentru controlul SIE, la propunerea liderului deputaţilor PSD, Eugen Nicolicea, pe motiv că au fost propuşi ca membri doar deputaţi, fiind nevoie şi de senatori, astfel încât negocierile vor continua.

"În Comisia SIE trebuie să facă parte trei deputaţi şi doi senatori şi toată lumea a propus doar de la Camera Deputaţilor, ceea ce face imposibil să discutăm", a spus Nicolicea, cerând amânarea discuţiilor pentru a continua negocierile între liderii de grup.

Mai mulţi deputaţi de la toate partidele parlamentare au depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă care prevede creşterea numărului de membri ai Comisiei speciale de control al activităţii Serviciului de Informaţii Externe (SIE) de la cinci la şapte, pentru a asigura "o mai bună gestionare" a procesului de control parlamentar asupra activităţii acestui Serviciu. Pentru actuala legislatură, Comisia pentru controlul SIE nu a fost constituită încă.

Potrivit proiectului de lege înregistrat la Camera Deputaţilor, modificarea art. 3, alineatul 1 din Legea nr 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea SIE se impune „în primul rând ca o necesitate pentru corelarea principiului reprezentării cu cel al configuraţiei politice actuale din cele două Camere ale Parlamentului, asigurându-se astfel participarea la procesul decizional al tuturor grupurilor parlamentare”.

De asemenea, având în vedere faptul că exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI se realizează de către un organism comun al celor două Camere parlamentare compus din nouă membri desemnaţi din grupurile parlamentare, „se impune creşterea numărului de membri ai Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SIE întrucât activitatea celor două organisme este similară şi prezintă acelaşi grad de complexitate”.

Astfel, alineatul 1 al articolului 3 din Legea nr 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea SIE se modifică şi va avea următorul cuprins: „Controlul asupra activităţii SIE este exercitat de Parlamentul României cu respectarea secretului asupra mijloacelor şi surselor de informare. În acest scop se constituie o comisie specială formată din patru deputaţi şi trei senatori aleşi din cadrul Comsiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere”.

Senatul este Cameră decizională în acest caz.

Iniţiatorii au solicitat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor dezbaterea acestei propuneri legislative în procedură de urgenţă.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara în ianuarie că doreşte ca PSD să deţină şi preşedinţia acestei comisii, după obţinerea preşedinţiei Comisiei parlamentare pentru controlul SRI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.