Liderul PMP Traian Băsescu se adresează alegătorilor prin intermediul unei scrisori deschise, spunându-le că votul lor poate însemna o şansă uriaşă pentru viitorul României şi contează pe ei, pentru că au dovedit mereu că au ştiut să aleagă ceea ce este mai bine pentru ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dragi români, în urmă cu şapte ani mă adresam dumneavoastră în calitate de şef al statului, dar şi de candidat la Preşedinţia României, cu rugămintea şi îndemnul de a vă exprima pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300, în cadrul Referendumului Naţional care s-a desfăşurat concomitent cu primul tur al alegerilor prezidenţiale”, afirmă Băsescu.

El spune că poate unii l-au votat pentru un nou mandat de preşedinte însă, indiferent de opţiunea avută pentru un candidat sau altul, au votat majoritar pentru un legislativ redus, pentru un Parlament mai eficient şi mai transparent, care să facă legi bune pentru oameni.

”Împreună am câştigat atunci această luptă. Nu şi războiul. Pentru că voinţa populară, validată de Curtea Constituţională a României, continuă să fie ignorată şi astăzi de toţi cei care au pârghiile necesare pentru a o transpune în realitate. Lupta noastră pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 continuă”, menţionează Traian Băsescu.

Liderul PMP susţine că, de-a lungul timpului, împreună cu românii a reputat victorii importante pentru întărirea statului de drept, pentru triumful reformei în justiţie şi al declanşării luptei anticorupţie.

”Ani de dispute, de frământări, dar şi de victorii. Doar împreună am reuşit să aşezăm România pe drumul modernizării şi al reformelor necesare pentru dezvoltarea ţării. Poate au fost şi momente în care v-am dezamăgit. Deciziile grele pe care a trebuit să le iau în anumite situaţii de răscruce pentru ţara noastră, poate v-au afectat pe unii dintre dumneavoastră. Vă înţeleg supărarea şi vreau să vă spun că, în calitate de preşedinte, am încercat să fac tot ce ţine de mine pentru ca românii şi familiilor lor să fie cât mai puţin afectaţi de efectele crizei economice globale care a lovit şi România”, continuă Băsescu.

Traian Băsescu precizează că este un politician cu foarte multă experienţă, cunoaşte foarte bine legile şi instituţiile statului, modul în care funcţionează şi, mai ales, care sunt pârghiile şi mecanismele prin care acestea pot să fie puse în slujba cetăţeanului.

”Îmi pasă de România şi vreau să fac tot ce pot pentru repunerea în drepturi a Ţării. Am, încă, o energie care îmi dă încrederea că îmi pot servi în continuare ţara, de aceea m-am decis să intru într-o nouă luptă, la finalul căreia să fiu în postura de a vă reprezenta ca senator în Parlamentul României”, mai spune Băsescu.

El menţionează că, împreună cu Partidul Mişcarea Populară, un partid nou, dar membru cu drepturi depline în marea familie a Popularilor Europeni, ”o formaţiune cu oameni profesionişti, care au calificarea, dar şi experienţa politică şi administrativă care să îi recomande”, luptă pentru Legea sănătăţii – care schimbă radical actualul sistem necompetitiv, pentru Legea educaţiei – care stopează reţeaua plagiatelor şi introduce un curriculum adecvat cerinţelor pieţii muncii, pentru susţinerea natalităţii – prin creşterea numărului de creşe şi de grădiniţe, pentru o agricultură performantă şi un mediu sănătos – prin derularea unor programe masive de reîmpădurire, pentru o Românie puternică, în stare să ofere tuturor posibilitatea să muncească şi să îşi crească copiii şi nepoţii aici.  

Traian Băsescu mai susţine că fondurile europene destinate României vor fi cheltuite integral, în mod eficient şi transparent, pentru binele şi bunăstarea tuturor românilor.

Liderul PMP arată că funcţia de şef de stat presupune extrem de mult timp pentru cântărirea şi evaluarea deciziilor pe care trebuie să le iei în numele cetăţenilor pe care îi serveşti. El spune că, de foarte multe ori, timpul devine cel mai mare duşman al preşedinţilor, că, uneori, evenimente imprevizibile te constrâng să faci mai mult ceea ce trebuie, şi mai puţin ceea ce vrei sau ceea ce ţi-ai propus să faci pentru ţara ta.

”În toţi aceşti ani am învăţat să ascult. De aceea mă angajez să mă consult periodic cu dumneavoastră în privinţa proiectelor pe care le voi promova în Parlament împreună cu colegii mei din Partidul Mişcarea Populară. Unul dintre aceste proiecte importante este Unirea României cu Republica Moldova”, precizează Băsescu.

El afirmă că, la finalul celui de-al doilea mandat de preşedinte, a sperat că poate să transfere uriaşa experienţă pe care a acumulat-o în cei 24 de ani de carieră în politică şi administraţie stând în afara politicii.

”Am realizat că nu se poate. De aceea, unul dintre principalele obiective pe care mi le-am propus pentru acest mandat de senator este să pregătesc din interiorul Parlamentului şi al Partidului Mişcarea Populară o generaţie de tineri capabili să construiască o Românie corectă şi puternică. Dumneavoastră aveţi un singur vot, dar votul acesta poate însemna o şansă uriaşă pentru viitorul României. Contez pe dumneavoastră, dragii mei români, care aţi dovedit mereu că aţi ştiut să alegeţi ceea ce este mai bine pentru ţară. Mulţumesc tuturor celor care, după ce vor citi aceste rânduri, îşi vor aminti măcar una dintre situaţiile în care m-am luptat pentru România! Ştiu că sunteţi mulţi şi vă asigur de întreaga mea consideraţie! Ne vedem la vot, pe 11 decembrie 2016! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, încheie Traian Băsescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.