Preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat marţi, la Parlament, că a solicitat conducerii Serviciului Român de Informaţii să fie prezentă pe data de 25 ianuarie, ora 11.00, la Comisie, pentru a discuta despre cazul Florian Coldea şi despre bugetul instituţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Am formulat o adresă prin care am solicitat conducerii SRI să fie prezentă pe data de 25 ianuarie, la ora 11.00, la sala Comisiei de control cu două subiecte: subiectul numărul unu este legat de ce se întâmplă acum în spaţiul public, de cazul Coldea şi subiectul numărul doi legat de bugetul Serviciului pentru anul 2017. Am convenit cu directorul Serviciului ca să vină cu toate documentele care privesc cele două subiecte pe data de 25 ianuarie, ora 11.00”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

Senatorul PSD a mai spus că la Comisia de control al SRI se vor primi “toate datele, toate informaţiile, inclusiv raportul Comisiei de anchetă internă de la SRI”.

Întrebat dacă Florian Coldea mai poate fi chemat la Comisie, Adrian Ţuţuianu a spus că a fost invitată conducerea SRI.

“Am invitat conducerea SRI, va fi prezent directorul, directorii adjuncţi şi cu siguranţă va fi prezent şeful comisiei de anchetă internă. De asemenea, vor fi prezenţi cei care gestionează problema bugetului”, a afirmat social-democratul.

Întrebat în continuare dacă este nevoie ca membrii Comisiei să aibă certificate ORNISS, Adrian Ţuţuianu a răspuns negativ.

“Nu. Membrii Comisiei semnează un angajament care este ca şi conţinut similar textului din jurământul depus în plenul Parlamentului de ieri. Eu sunt astăzi deţinător al unui certificat ORNISS ca rezultat al activităţii mele anterioare. Potrivit legii, în calitate de preşedinte de CJ am fost beneficar de anumite informaţii”, a completat preşedintele Comisiei de control al SRI.

“Comisia SRI are atributul de a verifica legalitatea funcţionării acestui Serviciu, faptul că domnul Coldea este astăzi într-o altă situaţie, nu anulează dreptul acestei comisii de a verifica, de a lămuri în ce măsură, în cadrul Serviciului s-au produs sau nu anumite fapte şi în ce măsură sunt respectate dispoziţiile legale”, a mai spus deputatul PSD. 

SRI a anunţat că ancheta internă nu au relevat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare, astfel că s-a propus repunerea pe funcţie a lui Florian Coldea, însă acesta a cerut eliberarea din funcţie şi va fi trecut în rezervă.

”Prim-adjunctul Directorului a prezentat motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei. În acest sens, Directorul SRI a solicitat Preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atribuţiile funcţiei de Prim-adjunct al Directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, Directorul SRI”, a precizat SRI într-un comunicat.

Numele lui Florian Coldea a fost vehiculat de mai mulţi oameni politici în legătură cu diverse numiri în funcţie sau cu acţiuni ale justiţiei. Printre cei care l-au invocat pe Coldea s-au numărat Elena Udrea, Traian Băsescu şi, recent, Sebastian Ghiţă, care l-a menţionat în fiecare dintre cele opt apariţii ale sale la televiziunea pe care o controlează. Într-o înregistrare difuzată de România TV, Sebastian Ghiţă, dispărut din 21 decembrie, relata despre concedii petrecute cu acesta, în Seychelles, în 2010, şi în 2012 în Toscana, unde ar fi fost şi Vasile Dâncu. Sebastian Ghiţă a prezentat şi o fotografie în care a susţinut că se află soţia sa şi soţia lui Coldea, la Disneyland.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.