Acţiunea de combatere a corupţiei prin mijloace penale a atins, în ultimii ani, viteza de croazieră, iar acum este momentul să fie pus accent mai mare pe prevenţie, a declarat miercuri ministrul Justiţiei, Raluca Prună, care a precizat că există o cerere reală de reformare a administraţiei publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Lupta împotriva corupţiei este un exericiţiu continuu. Am lansat o consultare publică amplă şi încercăm să schimbam accentul pe prevenţie. Tot ce am făcut până acum a fost o muncă de echipă, elementele au fost elaborate în Ministerul Justiţiei de o echipă care lucrează de ani pe acest subiect. Cea mai bună echipă în materie anticorupţie din administraţia publică. Vorbim de zece ani de strategii, dar există o cerere reală de reformare a administraţiei publice”, a spus ministrul Justitiei, în cadrul unei dezbateri publice din perspectiva Strategiei Naţionale Anticoruptie 2016 – 2020.

Ministrul Justiţiei a precizat că adoptarea acestui document este un obiectiv strategic asumat de premier şi de Ministerul Justiţiei şi are un interes major pentru societatea românească în general.

Raluca Prună a anunţat că Strategia Naţională Anticorupţie 2016-2010 va fi lansată oficial în 19 iulie, la Palatul Victoria, în prezenţa premierului. Ea a precizat că valorile strategiei sunt aplicabile administraţie publice centrale şi locale, iar acestea sunt: prioritatea interesului public, integritatea, transparenta şi voinţa politică.

Ministrul Justiţiei a mai spus că elementul de noutate este acela că Strategia pune accent mai mare pe prevenţie.

"Cred că, în ultimiii ani, acţiunea de combatere prin mijloace penale şi-a atins viteza de croazieră, instituţiile şi-au dovedit competenţa şi eficacitatea”, a subliniat Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei a adăugat că, aşa cum o spune şi şeful DNA, este timpul să fie pus un accent mai mare pe prevenţie, pentru că nu poate fi combătută corupţia doar prin mijloace penale.

„Noua Strategie aduce elemente de noutate. Primul obiectiv al Strategiei se referă la dezvoltarea unei culturi a transparenţei pentru o guvernare deschisă”, a declarat Prună.

Minstrul a subliniat că este important să fie combătută corupţia pentru că societăţii "i se fura ceva, de undeva”.

"Doresc să evidenţiez rolul fundamental al transparenţei în buna guvernare. România se află într-un moment important din punctul de vedere  al aşteptărilor cetăţenilor.  Datoria mea este să venim în întâmpinarea nevoilor societăţii. Accept criticile din care pot învăţa”, a mai spus ministrul Justiţiei, la dezbaterea publică "Transparenţa serviciilor publice şi guvernarea deschisă în cadrul cooperării la nivel central şi local”, organizată de Ministerul Justiţiei.

Strategia Naţională Anticorupţie 2016-2020 urmăreşte ca în peste 80% din instituţiile publice să fie luate măsuri preventive, să fie reduse cu cel puţin 50% cazurile de fraudă în achiziţii publice, dar şi oportunităţile la corupţia din sectorul privat. În perioada 2016-2020 vor fi făcute mai multe modificări legislative, inclusiv codurilor penal şi de procedură penală, urmând să fie elaborat şi un nou cod de conduită a membrilor Parlamentului.

Documentul se adresează puterilor executivă, legislativă şi judecătorească, autorităţilor publice locale, mediului de afaceri şi societăţii civile.

Conform proiectului, în termen de trei luni de la aprobarea strategiei, toate instituţiile publice centrale şi locale, precum şi întreprinderile publice vor îndeplini procedurile de aderare la strategie, iar în termen de şase luni vor elabora şi transmite Ministerului Justiţiei planurile de integritate aferente.

Strategia menţine paradigma care a stat la baza SNA 2012–2015, aceea a asimilării cu un eşec de management a oricărui nou dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Agenţiei Naţionale de Integritate.

SNA 2016 – 2020 va acorda în continuare prioritate măsurilor preventive în sectoarele expuse la corupţie. Progresul limitat al prevenţiei în intervalul 2012 – 2015 menţine sectoarele identificate în strategia anterioară şi le suplimentează cu cele ale educaţiei şi sănătăţii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.