Ministerul Justiţiei a publicat, joi seară, proiectul de modificare şi completare a legii privind executarea pedepselor privative de libertate prin care se încearcă stabilirea unor măsuri reparatorii pentru deţinuţii cazaţi în condiţii improprii, aceştia urmând să beneficieze de o reducere a pedepsei cu trei zile pentru fiecare 30 de zile executate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Având în vedere situaţia de supraaglomerare cu care se confruntă sistemul penitenciar din România, Ministerul Justiţiei pune în dezbatere publică proiectul de lege de modificare şi completare a Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin instituirea unui mecanism compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă”, arată Ministerul Justiţiei.

Potrivit proiectului de lege, în calculul pedepsei considerată ca executată, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată, mai arată oficialii Ministerului Justiţiei.

Potrivit proiectului de lege, acordarea compensării urmează să fie operată din oficiu şi să nu mai fie condiţionată de formularea unei cereri de către persoana deţinută.

Această compensare se realizează în procedura liberării condiţionate, toate condiţiile pentru acordarea acesteia urmând a fi examinate de comisia de liberare condiţionată din cadrul penitenciarului şi de către instanţă, se mai arată în proiect.

În 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat o hotărâre semi-pilot împotriva României din cauza supraaglomerării şi a condiţiilor necorespunzătoare de detenţie. CEDO a stabilit că aceste probleme reprezintă probleme structurale ale sistemului penitenciar din România.

Sindicatul din Penitenciarul Drobeta - Turnu Severin a anunţat că a depus la Parchetul instanţei supreme un denunţ împotriva Ralucăi Prună pentru fals în declaraţii după ce aceasta a declarat în faţa reprezentanţilor europeni că există fonduri pentru remedierea situaţiei din penitenciare.

"Apreciem că fapta ministrului Justiţiei, Raluca Alexandra Prună, dincolo de caracterul reprobabil şi imoral, îmbracă un caracter penal, că aceste declaraţii implică dezinformarea voită în contextul unui angajament al României faţă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi că este de natură a produce consecinţe juridice, scopul afirmaţiei mincinoase fiind evitarea unei posibile sancţiuni", susţin reprezentanţii sindicatului Danubius - Drobeta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.