Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat joi, la intrarea în sediul Parchetului instanţei supreme, că procurorii vor aprecia dovezile pe care le va prezenta şi vor putea să afle adevărul despre faptele prezentate de el în autodenunţul privind plagiatul procurorului-şef al DNA, precizând că prin începerea verificărilor în acest caz, PICCJ ne arată că procurorii DNA, chiar şi Laura Codruţa Kovesi, pot fi verificaţi ca oricare alt cetăţean, pentru că mulţi începuseră să creadă că aceştia "sunt deasupra legii".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mă bucur că astăzi Parchetul General ne arată tuturor cetăţenilor României că procurori de la DNA, chiar şi Laura Codruţa Kovesi, pot fi, ca orice cetăţean din România, investigaţi şi verificaţi, pentru că şi mie şi multora dintre noi începuse să ni se pară că acei oameni sunt deasupra legii. Cred că, din punctul acesta de vedere, o primă chestiune s-a risipit şi vedem toţi că Parchetul General are o astfel de putere în România. În al doilea rând, acest autodenunţ al meu a fost înregistrat şi cred că acum îşi urmeaza calea legală, cum trebuie să se întâmple cu orice plângere a unui cetăţean”, a spus Sebastian Ghiţă la intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost chemat pentru a face declaraţii în cazul autodenunţului său privind teza de doctorat a procurorului-şef al DNA.

Sebastian Ghiţă a precizat că este convins că procurorii vor aprecia asupra dovezilor pe care le va prezenta şi vor putea să afle adevărul în cazul autodenunţului său, în care a arătat că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport al Consiliului Naţional de Etică care să arate că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi nu este un plagiat, raport care a fost ”scris în Guvernul României”.

"Ceea ce eu încerc să fac nu este ceva împotriva Laurei Codruţa Kovesi şi, de altfel, nici nu o vizează această plângere, este ceva ce are legatură cu mine”, a mai spus Ghiţă.

Deputatul a adăugat că vrea să le transmită celor care s-au transformat din apărători ai adevărului şi a justiţiei în oameni care nu îşi doresc vreodată să se afle ceva despre vreun procuror de la DNA că "sunt şi ei oameni ca şi noi”.

"Mă refer aici la domnul Dan Voiculescu care a devenit dintr-o dată fan al doamnei Kovesi şi Antena 3 mai avea puţin să mă desfiinţeze doar că am făcut un gest normal. Mă refer la domnul Cristian Tudor Popescu, care mi-a spus că, pentru că am îndrăznit să pronunţ măcar doamna Kovesi, sunt o maimuţă manipulatoare. Mă refer la multe alte persoane care ani de zile mi-au explicat despre adevăr şi cum toţi trebuie să ne supunem legilor, dar, dintr-o dată, când e vorba de un procuror DNA, nu ne mai putem supune legilor, nu mai trebuie să ştim nimic şi oamenii aceia pot face orice în România”, a declarat Ghiţă.

El a mai spus că este convins că, dacă vor dori cei de la Parchetul General şi vor considera de cuviinţă, vor putea chiar ei să se adreseze "acelui consiliu şi să descopere dacă într-adevăr în acea teză este vorba despre un plagiat sau nu”. "Eu nu am făcut acest demers, eu am venit să spun nişte lucruri despre mine”, a adăugat Ghiţă.

Întrebat în legătură cu declaraţiile oficialilor de la Ministerul Educaţiei potrivit cărora membrii CNATDCU nu se vor sesiza din oficiu în cazul unui posibil plagiat al tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, ci aşteaptă să fie sesizaţi, Sebastian Ghiţă a spus: "În cazul lui Ponta am văzut că s-au autosesizat".

"În cazul doamnei Kovesi, este surprinzător pentru mine că o instituţie care se dă atât de importantă şi serioasă şi corectă tratează lucrurile discriminatoriu. Nu este treaba mea să mă bag în evaluarea tehnică a lucrării doamnei Kovesi, este treaba celor de la Ministerul Educaţiei. Aştept să îl văd pe acel domn ministru dacă mai e atât de vehement şi atât de curajos când este vorba de doamna Kovesi. Le înţeleg frica acelor oameni", a mai spus Sebastian Ghiţă.

Deputatul Sebastian Ghiţă a fost chemat joi la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a face declaraţii în cazul autodenunţului său privind teza de doctorat a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru a preciza care sunt martorii pe care îi propune şi a depune acte sau probe care să dovedească acuzaţiile sale, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

"Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României", a spus Sebastian Ghiţă marţi, când a fost la PICCJ.

Deputatul a mai susţinut că actualul procuror şef al DNA a ştiut, la vremea respectivă, de falsificarea raportului privind teza sa de doctorat.

El a precizat că persoanele alături de care a contribuit la falsificarea raportului au avut legătură cu Ministerul Educaţiei.

În autodenunţul său, adresat procurorului general, Sebastian Ghiţă susţine că are dovezi că nu s-a întrunit niciodată Comisia Tehnică a Consiliului Naţional de Etică în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, susţine că nu a plagiat în teza de doctorat şi că lucrarea îi aparţine în totalitate, precizând că procurorii au obligaţia de a verifica autodenunţul lui Sebastian Ghiţă.

Traian Băsescu a declarat marţi, la B1 TV,  că a primit informaţii privind un posibil plagiat în cazul tezei de doctorat a Codruţei Kovesi în 2014, informaţiile nefiind certe deoarece proveneau ”din mediul civil”. 

Întrebat de ce nu a făcut un denunţ penal în această chestiune, Băsescu a răspuns: ”Prin formaţie profesională. Oricât de dur vi s-ar părea ce urmează să spun acum: când la bordul unui vas echipajul simţea că are un turnător, de regulă vasul se întorcea în port cu un om mai puţin”.

Ministerul Educaţiei spune că, dacă există suspiciuni cu privire la teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, pot fi trimise sesizări către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) de către orice persoană fizică sau juridică, aşa cum prevede regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului, altfel sunt doar discuţii publice.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, a spus că CNATDCU nu se poate autosesiza, pentru că ar fi în conflict de interese. Ea a precizat că  au existat decizii ale experţilor CNATDCU care au contrazis deciziile Consilului Naţional de Etică (CNE) ori ale consiliilor de etică de la nivelul universităţilor.

Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut, în mai 2002, că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este un plagiat. GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea Codruţei Kovesi, care şi-a obţinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timişoara.

Experţii tehnici ai Consiliului Naţional de Etică (CNE) au stabilit în iulie 2012 că procurorul general Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat.

În decembrie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii i-a apărat reputaţia fostului procuror general Codruţa Kovesi, după acuzaţia că şi-ar fi plagiat teza de doctorat, decizia CSM venind după ce experţii Consiliului Naţional de Etică, cu unanimitate de voturi, şi Ministerul Educaţiei au hotărât că magistratul nu a plagiat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.