Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat, la ieşirea din Parchetul instnaţei supreme, că a dat o declaraţie de martor şi a indicat persoanele care ar putea să certifice aspectele prezentate de el în autodenunţul privind lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, iar în perioada următoare va reveni pentru a aduce probe. Sebastian Ghiţă a precizat că nu se simte vizat de mesajele preşedintelui şi a arătat că, oricât de bună este relaţia lui Klaus Iohannis cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, acesta "nu-i poate oferi o situare deasupra legii”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Azi am dat o declaraţie de martor şi a rămas ca, în perioada următoare, să mai vin cu elemente de probă ce să ajute la soluţionarea acestui caz. Ştiţi că de multe ori sau în general evit să spun ce se întâmplă în dosare. Sunt convins că vor fi audiate şi alte persoane care să certifice cele spuse de mine. Am spus persoanele ce au fost vizate de cele spuse de mine şi care au fost implicate în această întâmplare. Trebuie domnii procurori să facă încadrarea faptelor respective şi să se raporteze la ele. E o chestiune de normalitate în statul român. Detalii din dosar nu vă pot oferi”, a spus Sebastian Ghiţă.

El a precizat că nu se simte vizat de mesajele preşedintelui şi că nu înţelege de ce o chestiune juridică este tratată politic de Laura Codruţa Kovesi, care nu este politician.

"Şi nu prea pricep, tot timpul ni se atrage atenţia nu va referiţi la justiţie, iar ea acum se comportă ca un politician. Sau tratăm problema politic şi dânsa şi domnul Iohannis spun acum că e o chestiune politică. Oricât de bună este relaţia dintre domnul Iohannis şi doamna Kovesi, totuşi domnul Iohannis nu-i poate oferi dânsei o situare deasupra legii”, a declarat Ghiţă.

Deputatul a ţinut să menţioneze că nu a vorbit vreodată de vreun complot sau de vreo conspiraţie.

"Eu nu mă lupt cu doamna Kovesi şi nu vizez încheierea carierei dânsei. Eu n-am acuzat-o nici de plagiat, ci am spus o faptă pe care am făcut-o eu”, a mai spus Sebastian Ghiţă.

Întrebat dacă a fost în relaţii apropiate cu Laura Codruţa Kovesi în perioada în care aceasta era procuror general al României şi a fost făcută sesizarea privind un posibil plagiat al lucrării acesteia de doctorat, Sebastian Ghiţă a spus: "Eram foarte prieten cu dânsa, aveam o relaţie foarte bună cu dânsa la acel moment, şi datorita poziţiei ei foarte importante, mi-am spus să nu planeze aceste suspiciuni asupra dânsei”.

Despre "afacerea Black Cube”,  Ghiţă a spus că este "una cu dedesubturi extrem de ciudate şi interesante”. "Ştiţi, totuşi, că nu tot timpul ce este în presa e şi adevărat”, a adăugat deputatul.                        

Sebastian Ghiţă a spus, înainte de a fi audiat, că procurorii vor aprecia dovezile pe care le va prezenta şi vor putea să afle adevărul despre faptele prezentate de el în autodenunţul său, în care a arătat că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport al Consiliului Naţional de Etică care să arate că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi nu este un plagiat, raport care a fost ”scris în Guvernul României”.

"Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României", a spus Sebastian Ghiţă marţi, când a fost la PICCJ.

Deputatul a mai susţinut că actualul procuror şef al DNA a ştiut, la vremea respectivă, de falsificarea raportului privind teza sa de doctorat.

El a precizat că persoanele alături de care a contribuit la falsificarea raportului au avut legătură cu Ministerul Educaţiei.

În autodenunţul său, adresat procurorului general, Sebastian Ghiţă susţine că are dovezi că nu s-a întrunit niciodată Comisia Tehnică a Consiliului Naţional de Etică în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, susţine că nu a plagiat în teza de doctorat şi că lucrarea îi aparţine în totalitate, precizând că procurorii au obligaţia de a verifica autodenunţul lui Sebastian Ghiţă.

Ministerul Educaţiei spune că, dacă există suspiciuni cu privire la teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, pot fi trimise sesizări către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) de către orice persoană fizică sau juridică, aşa cum prevede regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului, altfel sunt doar discuţii publice.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, a spus că CNATDCU nu se poate autosesiza, pentru că ar fi în conflict de interese. Ea a precizat că  au existat decizii ale experţilor CNATDCU care au contrazis deciziile Consilului Naţional de Etică (CNE) ori ale consiliilor de etică de la nivelul universităţilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că autodenunţul lui Sebastian Ghiţă este "ciudat", fiind, probabil, un gest de campanie electorală.

Şeful statului a spus că nu a avut nicio discuţie cu şefa DNA, Codruţa Kovesi, în urma ultimelor evenimente, dar dacă aceasta va dori să vină să îi prezinte punctul său de vedere, este deschis, precizând că nu are stilul de a chema oamenii la raport.

Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut, în mai 2002, că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este un plagiat. GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea Codruţei Kovesi, care şi-a obţinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timişoara.

Experţii tehnici ai Consiliului Naţional de Etică (CNE) au stabilit în iulie 2012 că procurorul general Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.