O bombă din cel de-al Doilea Război Mondial, care conţinea 131 de kilograme de explozibili de mare putere, a fost găsită miercuri în portul Portsmouth, ceea ce a afectat traficul naval, rutier şi feroviar în zonă, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bomba a fost găsită de o dragă în apă, în jurul orei locale 3 (5 ora României), a anunţat Marina Regală.

Scafandri profesionişti aflaţi la faţa locului au declarat că bomba de fabricaţie germană, SC250, cu o greutate de 227 de kilograme, a reprezentat „o ameninţare foarte serioasă”. Aceasta a fost scoasă din port şi detonată în mare, în largul insulei Wight.

Toate feriboturile au fost oprite, iar circulaţia trenurilor între staţiile Portsmouth sau Southsea şi Portsmouth Harbour au fost suspendată temporar.

De asemenea, mai multe drumuri din zonă au fost închise, afectând accesul către cheiul Gunwharf.

Locuitorii din zonă au fost sfătuiţi să rămână în case, să deschidă ferestrele şi să se îndepărteze de zidurile exterioare.

Autorităţile locale au anunţat că au „activat un plan prestabilit” în care au fost implicate Ministerul Apărării, Poliţia, Marina, Consiliul Local şi alte organizaţii.

Operaţiunile de dragare sunt desfăşurate pentru a adânci şi lărgi canalul de şapte kilometri, pentru a permite noilor portavioane ale Marinei, de 65.000 de tone, să ajungă în port. Mai multe dispozitive au fost găsite în port de la începutul operaţiunilor, în septembrie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.