Soţia bărbatului de culoare din oraşul american Charlotte, ucis de un poliţist marţi, a dat publicităţii o înregistrare video cu momentele în care acesta a fost împuşcat, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În filmarea făcută cu telefonul mobil, soţia lui Keith Scott se aude spunând:  „Nu îl împuşcaţi. Nu are nicio armă”.

În prima parte a clipului, imaginile nu sunt clare, pentru că mâna femeii, Rakeyia Scott, tremura. În filmare apar mai mulţi ofiţeri de poliţie care înconjoară un vehicul aflat într-o parcare.

Apoi, un bărbat strigă la cineva, aparent la Scott, să „lase arma”.

“Nu are armă”, spune din nou femeia, avertizând ofiţerii că bărbatul este bolnav. „Nu vă va face nimic. Tocmai şi-a luat medicamentele”, adaugă ea.

„Keith, nu îi lăsa să spargă geamurile; coboară din maşină. Keith! Nu o face. Keith, coboară din maşină. Keith! Keith, nu o face. Nu o face. Keith! Keith! Keith!”, mai spune soţia victimei.

Imaginea tremură din nou, iar, pentru un moment, un bărbat cu pantaloni albaştri este văzut lângă vehicul. Se aud focuri de armă, după care Rakeyia Scott spune: „Nu face asta”.

„L-ai împuşcat? L-ai împuşcat? Ar fi bine să nu fie mort”, strigă ea.

Doi bărbaţi se văd îngenunchind lângă persoana cu pantaloni albaştri, aparent Keith Scott, care zace pe jos.

Potrivit poliţiei, un ofiţer l-a împuşcat pe Scott marţi, după ce acesta a refuzat să lase arma deoparte. Familia sa spune că nu avea nicio armă.

Un avocat al familiei Scott, Eduardo Curry, a declarat pentru CNN că familia a publicat filmarea pentru că autorităţile nu vor să facă publică înregistrarea făcută de camera poliţiei.

Vineri, şeful poliţiei a declarat că se aşteaptă ca înregistrarea oficială să fie publicată la un moment daT, când vor decide anchetatorii că acest lucru este posibil fără a periclita investigaţia.

Uciderea lui Scott a provocat un val de proteste în oraşul său, Charlotte, din Carolina de Sud. Manifestaţiile au degenerat în violenţe, soldate cu zeci de răniţi.

Un manifestant a fost ucis în prima noapte de miting, după ce a fost împuşcat de un alt civil.

În ultimii doi ani, poliţişti au ucis afroamericani care, în unele cazuri, nu erau înarmaţi, în mai multe oraşe din ţară, sau au tratat persoane de culoare cu o brutalitate gratuită, care a şocat populaţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.