Principalul suspect pentru atentatele de la Paris, Salah Abdeslam, audiat joi în instanţă, refuză să mai colaboreze cu autorităţile judiciare din Belgia şi a cerut extrădarea în Franţa, a declarat avocatul său, citat de CNN.
Potrivit sursei citate, avocatul Sven Mary, care îl reprezintă pe Salah Abdeslam, a cerut extrădarea acestuia în Franţa cât mai repede posibil.
Teroristul Salah Abdeslam a fost capturat săptămâna trecută la Bruxelles, iar unii experţi cred că acest lucru i-a împins pe membrii celulei islamiste din care făcea parte să comită atentatele de marţi, de pe aeroport şi de la metrou.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Abdeslam le-a spus rudelor şi prietenilor săi, care l-au susţinut cât timp s-a ascuns de autorităţi, că i s-a stricat centura cu explozibil şi că din această cauză nu s-a aruncat în aer în timpul masacrului de la Paris, din luna noiembrie.
Abdeslam ar fi admis, de altfel, în faţa anchetatorilor belgieni că le-a explicat apropiaţilor că a supravieţuit pentru că i s-a stricat bomba, dar susţine că aceasta a fost o minciună. Islamistul afirmă că, de fapt, s-a răzgândit în ultimul moment şi nu a mai vrut să se arunce în aer.
“Este nevoie de prudenţă deocamdată faţă de aceste prime declaraţii”, a avertizat o sursă apropiată anchetei, citată de L’Express.
În ceea ce priveşte cele 130 de victime ale atacurilor de la Paris, teroristul nu şi-a exprimat niciun regret şi, potrivit cotidianului, nu pare să îşi dea seama de gravitatea faptelor de care este acuzat.
Preşedintele francez Francois Hollande a cerut extrădarea teroristului în Franţa, pentru a fi judecat.
Deşi serviciile de securitate se temeau că acesta ar putea să fie ajutat să scape de capturare de către jihadiştii Statului Islamic, care aveau resursele necesare pentru a-l transporta în Siria, Turcia sau Maroc, s-a dovedit că a evadat de sub ochii autorităţilor datorită sprijinului rudelor, prietenilor şi a unor infractori mărunţi.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...