Candidatul prorus Igor Dodon, câştigătorul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, a anunţat, luni, la un post de televiziune din Rusia că va propune alegeri parlamentare anticipate anul viitor, potrivit Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a subliniat că va folosi toate pârghiile constituţionale în acest sens, deoarece „majoritatea parlamentară constituită prin şantaj şi corupere nu acceptă ideile socialiştilor”.

Într-o intervenţie telefonică la postul Russia 24, Dodon a explicat că această iniţiativă vizează îndepartarea actualului guvern pro-european,  pentru ca el şi aliaţii săi să îşi poată pune în aplicare proiectele, scrie Le Figaro.

„Pentru prima dată în ultimii şapte ani, toate forţele pro-moldoveneşti şi patriotice s-au unit pentru prietenia cu Rusia, pentru neutralitate, pentru ortodoxie, pentru unitatea ţării în rezolvarea conflictului transistrean. Primul pas a fost făcut”, a mai spus Igor Dodon.

El a precizat şi că intenţionează să se aşeze rapid la masa negocierilor pentru a acorda statut special regimului separatist de la Tiraspol.  Preşedintele ales şi-a reiterat intenţia de federalizare a Republicii Moldova.

„Pentru prima dată în ultimii şapte ani, toate forţele pro-moldoveneşti şi patriotice s-au unit pentru prietenia cu Rusia, pentru neutralitate, pentru ortodoxie, pentru unitatea ţării în rezolvarea conflictului transistrean. Primul pas a fost făcut”, a mai spus Igor Dodon.

Potrivit lui, iniţiativa privind crearea unui "coridor verde" pentru retragerea trupelor ruseşti şi muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova este o provocare, scrie Deschide.md. El se opune acordului în acest sens la care au ajunst miniştrii Apărării ai Republicii Moldova şi Ucrainei, Anatol Şalaru şi Stepan Poltorak. „Abordarea mea este neschimbată şi voi insista asupra oferirii unui statut special regiunii transnistrene. Susţin, în mod deschis, ideea federalizării statului, aceasta fiind singura soluţie”.

Referindu-se la interacţiunea cu Ucraina, Dodon a subliniat că este pentru relaţii bune cu vecinii, atât cu Kievul, cât şi cu Bucureştiul, însă prima vizită oficială o va avea la Moscova, pentru a rezolva problemele care există pe agenda bilaterală. 

Peste 1,6 milioane de alegători moldoveni s-au prezentat la urne, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. Un număr de 133.967 de cetăţeni moldoveni au votat în secţiile din străinătate, unde pe tot parcursul zilei au fost cozi uriaşe, iar cu câteva ore înainte de încheierea procesului electoral multe secţii de votare au epuizat buletinele de vot, sute de oameni nereuşind să voteze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.