Parlamentul European a adoptat marţi o rezoluţie prin care îi cere Marii Britanii să activeze imediat clauza de retragerea din UE, prevăzută în Tratatul de la Lisabona, „pentru a evita orice incertitudine care ar aduce prejudicii şi pentru a apăra integritatea Uniunii”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În rezoluţia adoptată cu 395 de voturi pentru şi 200 împotrivă, europarlamentarii au subliniat şi că „voinţa exprimată de poporul (britanic – n.r.) trebuie respectată în totalitate şi cu scrupulozitate”.

„Pentru a evita orice incertitudine care ar aduce prejudicii şi pentru a apăra integritatea Uniunii, premierul britanic ar trebui să anunţe (oficial – n.r.) rezultatul referendumului la Consiliul European din 28-29 iunie, pentru a lansa, cât mai rapid posibil, procedura de retragere şi negocierile”, au cerut europarlamentarii în rezoluţie.

Europarlamentarii au amintit că tratatele UE prevăd că este nevoie de consimţământul Parlamentului European pentru acordul de retragere şi pentru orice relaţie viitoare. Mai mult, Legislativul UE „trebuie să fie deplin implicat în toate etapele diferitelor proceduri”, se arată într-un comunicat publicat de PE după adoptarea rezoluţiei.

Parlamentul European i-a cerut Consiliului să modifice ordinea preşedinţiilor UE, pentru a evita ca Brexit să afecteze administrarea afacerilor curente ale Uniunii. Marea Britanie urma să preia conducerea blocului comunitar în a doua jumătate a anului 2017.

Mai mult, PE îşi va modifica organizarea internă pentru a reflecta decizia britanicilor.

Actualele provocări necesită o reformă pentru a face UE „mai bună şi mai democratică” şi pentru a „oferi ce aşteaptă cetăţenii”, au subliniat europarlamentarii.

„În timp ce unele state membre ar putea alege să se integreze mai încet sau în măsură mai mică, centrul UE trebuie consolidat, iar soluţiile ‚a la carte’ trebuie evitate”, au subliniat europarlamentarii.

Toate instituţiile europene au cerut Londrei să activeze cât mai repede Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, ce reglementează ieşirea unui stat membru din blocul comunitar.

Vineri, la scurt timp după anunţarea rezultatelor referendumului, premierul David Cameron şi-a anunţat demisia începând din luna octombrie. El a precizat că îi va lăsa succesorului său sarcina de a negocia termenii ieşirii din UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.